IPRE/VIDEO | Dosarele de rezonanță care au cutremurat R.Moldova (cazul Ilan Șor)

  • 26 Octombrie 2021 09:37
IPRE/VIDEO | Dosarele de rezonanță care au cutremurat R.Moldova (cazul Ilan Șor)

După mai bine de trei ani de când cauza deputatului și primarului de Orhei, Ilan Șor, se află în instanța de Apel, au fost amânate peste 60 de ședințe, iar Curtea Supremă de Justiție (CSJ) joacă ping-pong cu acest dosar. Cauza lui Șor, condamnat de prima instanță la șapte ani și jumătate de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul fraudei bancare, a fost strămutată în 2018 de la Curtea de Apel Chișinău la Curtea de Apel Cahul. Iar, în luna august a acestui an a fost din nou relocată la Chișinău.

Acesta este una din concluziile principale a mini-documentarului video, elaborat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu privire la dosarul de rezonanță, care îl are drept protagonist pe Ilan Șor, care a reușit să păcălească instanțele de drept și să păstreze un fotoliu în Parlamentul Republicii Moldova în timp ce se ascunde de justiție în altă țară.

Dosarul lui Ilan Șor s-a judecat mai bine de trei ani la Curtea de Apel Cahul fără niciun rezultat. Din 59 de ședințe stabilite, 51 au fost amânate din diverse motive, printre care solicitări de a schimba completul de judecată, lipsa avocaților de la ședințe, sesizări nefondate la Curtea Constituțională. De asemenea, avocații lui Șor au înaintat 10 cereri de strămutare a dosarului în altă instanță, care au fost respinse. În luna august, însă, CSJ se pare că a pus punct. Magistrații au decis ca dosarul să fie transferat la Curtea de Apel Chișinău, pentru că ar exista „suspiciuni colective de imparțialitate” a judecătorilor Curții de Apel Cahul. Ironia, însă, este că la Cahul dosarul a ajuns tot de la Chișinău. Atunci în 2018, la Curtea de Apel din Capitală nu s-a putut crea un complet de judecători care să îl examineze.

Pe 25 august 2021, Curtea de Apel Chișinău a anunțat că dosarul a fost repartizat aleatoriu unui complet de judecători, fără a face publice numele magistraților selectați. Ziarul de Gardă a scris că din complet ar face parte Stelian Teleucă, Ion Bulhac, care a examinat dosarele participanților la protestele din aprilie 2009, și Oxana Robu, care apare în mai multe investigații jurnalistice cu privire la averile sale nejustificate.

„Trebuie menționat faptul că toate motivele invocate de avocații lui Ilan Șor în ultima cerere de strămutare a dosarului de la Cahul la Chișinău au fost examinate de CSJ  în cadrul a 10 cereri anterioare și respinse. Astfel, prin acceptarea acestei ultime cereri de schimbare a instanței de apel, magistrații Curții Supreme de Justiție își anulează practic propriile decizii, ceea ce ridica mai multe semne de întrebare cu privire la consecvența și integritatea acestui proces”, este de părere Ecaterina Popșoi, expert în domeniul justiției din cadrul IPRE.

Tergiversarea dosarului Șor însă continuă. În numai o lună de când el a ajuns la Curtea de Apel Chișinău au avut loc deja 3 amânări. Prima ședință stabilită pentru data de 13 septembrie a fost amânată. Judecătorul Stelian Teleucă a solicitat abținerea de la examinarea dosarului din motiv că deținea acțiuni la Banca de Economii.

Ulterior, atât Leucă cât și Oxana Robu au fost înlocuiți cu Marcel Juganari și Galina Moscalciuc. Așa din completul inițial de judecători căruia i-a fost repartizat dosarul a rămas doar Ion Bulhac. Următoarele 2 ședințe de judecată din 21 și 23 septembrie la fel s-au amânat. Procurorul a cerut recuzarea judecătoarei Galina Moscaliuc pe motiv că aceasta a examinat dosarul fostului premier Vlad Filat, în care Ilan Șor era martor.

„După alegerile parlamentare din 11 iulie 2021, Partidul Șor, al cărui lider este cleptocratul fugar, a obținut 6 mandateîn Parlament. Astfel, deocamdată nu este clar când cauza Șor va ajunge la o finalitate.  Procurorii nu au transmis până acum Legislativului o solicitare repetată ca  să le fie ridicată imunitatea parlamentară deputaților Partidului Politic „Șor” - Ilan Șor și Denis Ulanov, vizați în dosarul fraudei bancare, și Petru Jardan, vizat în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău”, crede Iulian Groza, Director Executiv IPRE..

Potrivit experților IPRE, în timp ce examinarea dosarului Șor bate pasul pe loc, a fost făcută publică o anchetă, potrivit căreia aproximativ 300 de milioane de lei ar fi fost sustrase din țară prin intermediul unor credite neperformante de la mai multe companii naționale de asigurări. Banii ar fi fost transferați dintr-un cont bancar în altul până când au fost pierduți în jurisdicții offshore. Principalii beneficiari ai acestei scheme ar fi politicienii fugari Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc. Deocamdată, nu se știe dacă a fost inițiată o anchetă penală pe acest caz.

Acest material video a fost elaborat, în cadrul proiectului „Sporirea rezilienței față de cleptocrația sistemică din Republica Moldova”, implementat de IPRE în parteneriat cu Comunitatea WatchDog.md și susținut financiar de Fundația Soros Moldova. Conținutul materialului video reprezintă opinia experților IPRE responsabili de elaborarea acesteia și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău