Ion Chicu poate fi calul troian al Kremlinului (Revista Presei)

  • 28 Iunie 10:22
Ion Chicu poate fi calul troian al Kremlinului (Revista Presei)

„Pe cine va miza Moscova, pe Dodon sau pe Chicu?” se întreabă în editorialul de astăzi din Ziarul Național, analistul Nicolae Negru.

Dodon e un candidat viciat, un coțcar, un escroc mai mărunt, pe care un om onest, moral, nu are cum să-l voteze și, prin urmare, el va pierde în fața Maiei Sandu. Mai curând, Kremlinul va miza pe un Ion Chicu, care, deși se declară proeuropean, deși a semnat Pactul pentru Europa, pledează pentru boicotarea referendumului, invocând motive artificiale”, este de părere editorialistul.  

Ion Chicu poate fi calul troian al Kremlinului (și al lui Ilan Șor), europenismul său e de fațadă, pentru a duce de nas o parte din electoratul proeuropean. A torpila referendumul e mai important pentru Moscova decât chiar câștigarea alegerilor prezidențiale, căci ar avea un efect de lungă durată asupra relației dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Ar însemna o înfrângere morală pentru forțele proeuropene”.

„Cine a deschis ușa europeană pentru moldoveni?” este titlul editorialului semnat de Alina Radu, în Ziarul de Gardă.

Autoarea trece în revistă agenda principalelor evenimente care au precedat datei istorice de 25 iunie 2024, atunci când s-au deschis oficial negocierile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind aderarea la UE. 

Integrarea europeană e pentru bunăstarea tuturor cetățenilor, spune autoarea care subliniază că, timp de 30 de ani, lupta s-a cam dus nu pentru a construi ceva nou, ci pentru a scăpa de influența distructivă a fostului cotropitor de la Moscova, de care încă nu am scăpat definitiv.

Era început de 2008, eram cu toții într-o cloacă comunistă, România era deja de un an stat membru al UE și Prutul devenea tot mai greu de trecut, ne trebuiau vize și era foarte greu să le obținem.

A urmat 7 aprilie 2009, Vânătoarea din Pădurea Domnească, Furtul Miliardului, Capturarea Statului și câte numai nu ni s-au întâmplat. Și despre toate a trebuit să scriem fără sfârșit. Eu azi zic că a meritat să luptăm.

Felicitări luptătorilor Moldovei, felicitări nouă. Și hai la muncă, șantierul abia se deschide”, concluzionează autoarea.

Europa Liberă aduce mai multă claritate legat de votul prin corespondență. Cât va costa „votul în plic” și cum moldovenii din diaspora vor putea vota prin corespondență este titlul interviului cu președinta Comisiei Electorale Centrale, Angela Caraman.

Pentru votul prin corespondență au fost calculate cheltuieli totale în valoare de 8 milioane de lei, fonduri care vor fi acoperite integral din bugetul de stat. În SUA, costul unui vot prin corespondență va oscila între 5 și 25 de dolari, în funcție de zonă. Pentru Canada – 17 dolari canadieni. Mai scumpe vor fi expedierile pentru Finlanda – peste 800 de lei per alegător.

Întrebată de ce votul prin corespondență nu va fi posibil și în Rusia, țară unde ar exista o comunitate mare de cetățeni moldoveni, Angela Caraman a spus că legăturile poștale de acolo nu sunt „sigure”, fiind și o țară cu „devieri” de la respectarea principiilor democratice. În același timp, în Rusia vor fi deschise secții de votare, unde alegătorii își putea exprima opțiunile „în persoană”.

Portalul anti dezinformare „Veridica” publică un articol despre un fals promovat de propaganda rusă la începutul invaziei și reluat în aceste zile. Potrivit acestui narativ, occidentul ajută Ucraina să producă o bombă radiologică.

În realitate, Ucraina nu produce „bombe murdare”, nu are vreun program nuclear și vrea să-și securizeze centralele atomice de atacurile Rusiei. Nici în 2022 și nici în 2024 reprezentanții autorităților ruse nu au oferit vreo probă atunci când au acuzat Ucraina sau Occidentul de producerea unei bombe radiologice, scrie Veridica.

Mai mult decât atât, potrivit declarației finale a summit-ului de pace din Elveția, Ucraina și statele partenere s-au pronunțat pentru siguranța utilizării energiei nucleare – inclusiv la centrala nucleară Zaporojie, care trebuie să funcționeze în conformitate cu cerințele AIEA și sub supravegherea acesteia. Preocuparea Occidentului și a Ucrainei pentru securitatea nucleară este una constantă.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
20,52
Cer fragmentat
Umiditate:84 %
Vint:5,14 m/s
Sat
21
Sun
17
Mon
14
Tue
14
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău