Ion Ceban anunță că îl dă în judecată pe Sergiu Litvinenco și va cere despăgubiri pentru denigrarea MAN-ului / Ministrul Justiției: E semn de frustrare
-
28 Octombrie 2022 13:22
În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi, 28 octombrie, edilul capitalei a anunțat că va depune două cereri prealabile de dare în judecată a prim-ministrei, Natalia Gavrilița, și a ministrului justiției, Sergiu Litvinenco. Motivul ar fi conferința de presă din 26 octombrie, la care cei doi au anunțat despre sancțiunile SUA, menționând și numele partidului pe care Ceban vrea să-l lanseze, transmite Radio Chișinău.
„Am văzut câtă isterică și denigrare a urmat ieri după ce a fost publicat comunicatul departamentului Trezorăriei al Statelor Unite ale Americii unde cumva, într-o frază este menționat și partidul în formare MAN. După părerea mea și a colegilor mei, ceea ce a urmat este cu adevărat foarte grav. Primele persoane în stat, doamna prim-ministru și ministrul Justiției mai nu mi-au pus cătușele, sau cel puțin asta și-ar fi dorit ei probabil. M-au acuzat direct și au zis că sunt în lista acelor persoane și entități care sunt sancționate de către Statele Unite, ceea ce este absolut neadevărat”, a declarat Ion Ceban.
La rândul său Sergiu Litvinenco a scris pe pagina sa de Facebook că Ion Ceban a revenit la vechile practici de pe timpul când era în PSRM – de a da in judecată oponenții politici pentru lezarea propriei imagini.
„E semn de frustrare. Reputația în politică nu ți-o face judecata, dar acțiunile proprii. În conferinta de presă pe marginea anunțului autorităților americane nu i-am menționat numele. Dar primarul tot s-a simțit lezat. Oare nu de aceea că a citit documentul unde negru pe alb sunt indicați beneficiarii politici ai acțiunilor celor sancționați și grupul său era printre ele? Asta e problema lui, nu a mea. Și în general, Ceban trebuia să se gândească la reputație atunci când a acceptat, precum se menționează în document, sprijinul unor exponenți de-ai Kremlinului, nu acum. Acum e cam târziu”, susține Litvinenco.
Joi, 27 octombrie, Ion Ceban a venit cu o reacție privind raportul SUA, și a amenințat-o pe Natalia Gavrilița cu judecata. Anastasia Taburcean, purtătoare de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova a declarat pentru Radio Chișinău că primarul capitalei are dreptul să facă ce vrea.