Ion Ceban a convocat o ședință de lucru cu șefii subdiviziunilor Primăriei capitalei
-
13 Noiembrie 2019 11:30
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a convocat în dimineața zilei de miercuri, 13 noiembrie, o ședință de lucru cu șefii subdiviziunilor Primăriei capitalei.
Edilul le-a cerut subalternilor săi să prezinte în următoarele zile o notă informativă privind obiectivele entităților pe care le conduc, indicatorii de performanță și principalele probleme cu care se confruntă, transmite MOLDPRES.
„Avem mult de muncit. Vreau să muncim eficient. Mizez pe responsabilitatea, dedicația, experiența și pe cunoștințele pe care le aveți. Sper ca toate lucrurile pe care le vom face vor fi doar în beneficiul municipiului Chișinău. Am venit la primărie cu un program concret și cu obiective concrete, dar sunt deschis și pentru alte idei bune, pe care să le executăm împreună”, a declarat Ion Ceban.
La ședință, edilul s-a arătat nemulțumit de construcțiile ilegale din capitală și de salubrizarea parcurilor și a curților de bloc, cerând acțiuni concrete pentru a soluționa aceste probleme. Totodată, primarul a solicitat responsabililor să prezinte un plan de intervenții în perioada rece a anului.
Mandatul de primar al lui Ion Ceban a fost validat de instanța de judecată luni, 11 noiembrie. În prima zi de muncă la Primărie, Ion Ceban a semnat dispoziția privind demontarea turnichetului de la intrarea în instituție.