Iohannis, mesaj de Ziua NATO: Azi, mai mult ca oricând, Alianța își dovedește relevanța ridicată prin protecția oferită statelor membre

  • 03 Aprilie 2022 13:48
Iohannis, mesaj de Ziua NATO: Azi, mai mult ca oricând, Alianța își dovedește relevanța ridicată prin protecția oferită statelor membre

Președintele României Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei NATO, în care spune că „astăzi, mai mult decât oricând, NATO își dovedește relevanța ridicată prin protecția oferită statelor membre și cetățenilor acestora”.

„Marcăm astăzi, ca în fiecare an, în prima duminică din luna aprilie, Ziua NATO. De data aceasta, însă, acest moment aniversar are loc într-un context de securitate deosebit, generat de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

În urmă cu 18 ani, la 2 aprilie 2004, drapelul românesc a fost arborat pentru prima dată la sediul NATO din Bruxelles, țara noastră devenind membru al celei mai puternice Alianțe politico-militare din istorie.

În cei 73 de ani de existență, Alianța Nord-Atlantică și-a dovedit rolul crucial în asigurarea securității euroatlantice, fiind garantul securității statelor membre, inclusiv al României. Apărarea colectivă a fost și trebuie să rămână elementul central al Alianței Nord-Atlantice, așa cum este prevăzut în Articolul 5 al Tratatului de la Washington.

Aceste principii au fost reconfirmate în mod ferm și elocvent la Bruxelles, la Summitul extraordinar al NATO din 24 martie, când au fost luate măsuri decisive pentru a obține consolidarea, pe termen lung, a posturii Aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, așa cum a cerut și argumentat și România. Am arătat că avem capacitatea, ca Aliați, de a acționa unit, de a întări relația transatlantică și de a pune în aplicare, fără ezitare, misiunea de apărare colectivă a valorilor și a principiilor comune.

Decizia de creare a Grupului de Luptă NATO în România, alături de alte trei astfel de structuri pe Flancul Estic, pe care am obținut-o la Summitul din 24 martie, reflectă întocmai determinarea și solidaritatea aliată. Astăzi, mai mult decât oricând, NATO își dovedește relevanța ridicată prin protecția oferită statelor membre și cetățenilor acestora împotriva riscurilor și amenințărilor din ce în ce mai diverse și cu grad tot mai ridicat de complexitate.

România este, la rândul său, un important furnizor de securitate și stabilitate la nivel regional și euroatlantic, membru responsabil și implicat, fapt demonstrat inclusiv prin eforturile depuse în cadrul misiunilor internaționale la care a fost sau este parte.

Consolidarea capacității de apărare reprezintă, în continuare, o prioritate a țării noastre, reflectată și de decizia de a crește cheltuielile destinate apărării de la 2 la 2,5% din PIB începând cu anul 2023.

De asemenea, România rămâne angajată, prin contribuții conceptuale substanțiale, și în procesul de adaptare al NATO. În acest sens, un moment important îl va constitui Summitul NATO din luna iunie de la Madrid, când va fi aprobat un nou Concept Strategic și se vor adopta decizii importante pentru implementarea, în continuare, a obiectivelor prevăzute în Agenda NATO 2030.

Totodată, România va promova în continuare parteneriatul dintre NATO și Uniunea Europeană, bazat pe complementaritate și sinergie și va sprijini partenerii săi - Republica Moldova, Ucraina, Georgia sau Bosnia și Herțegovina, în demersurile lor de creștere a rezilienței.

România reafirmă susținerea deplină pentru dreptul fiecărui stat suveran de a lua propriile decizii de politică externă și securitate.

Voi continua să susțin cu putere consolidarea relației transatlantice, care este coloana vertebrală a Alianței și a comunității noastre de valori democratice și de securitate.

Cu prilejul Zilei NATO, reafirm cu încredere că țara noastră și cetățenii săi beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istorie, de cea mai extinsă și durabilă protecție concretă, zi de zi.

Realitatea de astăzi ne cere să acționăm unit și hotărât atât la nivel național, cât și în cadrul NATO, al Uniunii Europene și al tuturor structurilor multilaterale relevante, pentru a asigura securitatea și bunăstarea cetățenilor români”, arată mesajul președintelui român Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei NATO, transmite DIGI24.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău