Investiție de 90 milioane de euro pentru eficientizarea energetică a instituțiilor publice din Republica Moldova, aprobată de Guvern
-
06 Martie 2024 11:20
Guvernul va investi 90 de milioane de euro, în următorii trei ani, în renovarea și eficientizarea energetică a 3% din instituții publice din Republica Moldova, în acest sens fiind aprobat de Guvern „Programul privind renovarea clădirilor autorităților administrației publice centrale de specialitate pentru anii 2024-2026”.
Potrivit Ministerului Energiei, scopul acestui Program este de a asigura eficiența energetică a clădirilor publice și de a îndeplini cerințele de performanță energetică stabilite de lege.
Astfel, documentul stabilește lista clădirilor care vor fi reabilitate, măsurile de eficiență energetică, care urmează a fi implementate și costurile aferente. În total, peste 106 de mii de m2 a edificiilor publice vor fi renovate și eficientizate energetic, ceea ce va permite obținerea unor economii de circa 3 milioane de euro pe an.
„Prin reabilitarea energetică a clădirilor publice acestea vor obține clasa de performanță energetică „B” sau superioară. Astfel, nu doar reducem costurile cu energia și sporim confortul termic, ci vom demonstra și rolul exemplar al clădirilor publice. Astfel, vom încuraja și mediul privat și rezidențial să investească în eficiență energetică”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Programul va fi finanțat de Guvern, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, în cadrul proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova” cofinanțat de Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, și parțial din mijloacele alocate în cadrul proiectului „Producerea de energie ecologică și eficiența energetică”, finanțat de Guvernul Republicii Federale Germania și parțial din mijloacele alocate în cadrul proiectului „Producerea de energie ecologică și eficiența energetică”.