Întrevederea vicepremierului Nicu Popescu cu mai mulți ambasadori acreditați în Republica Moldova

  • 10 Martie 2023 08:35
Întrevederea vicepremierului Nicu Popescu cu mai mulți ambasadori acreditați în Republica Moldova

În această săptămână viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu s-a întâlnit cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, cu reședința la București, Roelof van Ees, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice la Chișinău, se arată într-un comunicat al MAEIE.

„I-am mulțumit diplomatului olandez pentru contribuția adusă la dezvoltarea relației noastre bilaterale. Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos au relații politico-diplomatice strânse și un dialog intens în cadrul organizațiilor regionale și internaționale. Ne-am referit și la intensificarea schimburilor comerciale și a investițiilor olandeze în economia țării noastre.

Ne dorim să extindem cooperarea noastră și în sfera diplomației economice, ocazie cu care susținem programele care vizează creșterea volumului de comerț între țările noastre.” – a declarat ministrul Nicu Popescu.

Oficialii au discutat și despre deschiderea în luna mai a Ambasadei Regatului Țării de Jos la Chișinău, această decizie de la Haga urmând să sporească contactele noastre bilaterale și să fortifice parteneriatul nostru în vederea aderării Republicii Moldova la UE.

„Ne-am referit și la organizarea de către țara noastră, pe data de 1 iunie, a summit-ului Comunității Politice Europene, o dovadă suplimentară a angajamentului nostru de a contribui la o Europă pașnică și stabilă.

I-am urat domnului Roelof van Ees noi succese în activitatea diplomatică ulterioară și am exprimat speranța că va rămâne un prieten apropiat al țării noastre.” – a spus șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu.

De asemenea, ministrul de externe Nicu Popescu s-a întâlnit cu Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadoarea Republicii Tunisia în Republica Moldova cu reședința la București.

„În cadrul întrevederii am reiterat interesul Republicii Moldova de a avansa la un nou nivel relațiile moldo-tunisiene în domenii de interes reciproc, precum dialogul politic, cooperarea comercial-economică, turismul și contactele interumane.

De asemenea, am discutat despre oportunitatea deschiderii unui consulat onorific al Republicii Moldova în Tunisia, dar și încheierea unui acord de colaborare între Institutul Diplomatic al MAEIE cu instituția similară din Tunisia.

Ambasadoarea Raja Jhinaoui Ben Ali a asigurat că este dispusă să sprijine și în continuare cooperarea moldo-tunisiană pe diverse paliere, inclusiv în cadrul organismelor internaționale și Organizația Internațională a Francofoniei. În context, am mulțumit pentru organizarea cu succes a celei de-a 43-a Conferințe ministeriale a Francofoniei, care a avut loc la Djerba, Tunisia.

Totodată, ambasadoarea Raja Jhinaoui Ben Ali mi-a lansat invitația de a efectua o vizită în Tunisia.

Republica Moldova și Republica Tunisiană sunt țări francofone, o dimensiune care ne unește în jurul ideii de solidaritate și a valorilor europene, și pe care ne dorim să o valorificăm prin dialogul intercultural și prietenia dintre statele noastre.” – a conchis oficialul moldovean.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău