Suntem la o expoziție la 12 ani distanță de când Tudor Cataraga a plecat la cele veșnice. Această inițiativă era în discuție de mai mult timp, doar că nu era momentul potrivit, nu eram pregătiți. Împreună cu directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, dl. Tudor Zbârnea, am convenit că anul acesta o facem. Am adunat o mare parte din lucrări din colecția familiei, sculptură, pictură, și în expoziția de astăzi vedeți cam în proporție de 90% din lucrările din patrimoniul familiei, care au rămas.

Ce amintiri vă provoacă aceste sculpturi?

Am o relație personală de mic copil cu aceste sculpturi, am văzut cumva și apariția lor consecutivă, un sentiment, o emoție pozitivă, să vedem lucrările expuse într-un spațiu de foarte bună calitate ambientală, sunt foarte bine puse în valoare. E plăcut să vezi lucrările artistului în spațiul expozițional, și nu ascunse undeva în atelierul întunecat, ci într-un spațiu luminos, iar lumea poate să vină, să contempleze, să cunoască mai bine ce a făcut Tudor Cataraga.

Sculptura de for public – Eminescu, din scuarul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, cum a fost concepută această lucrare?

A fost viziunea tatălui care pleacă de la un concept care se numește Hyperion, care de fapt este și o lucrare de-a lui Eminescu. În expoziție este schiță inițială pentru doritorii care vor să o vadă, prima schiță era mult mai abstractă. De fapt, Eminescu din scuar este o variantă intermediară între o schiță foarte abstractă, care ducea la ideea de formă spartă, de goluri, de lumină – așa îl vedea Tudor Cataraga pe Eminescu, cu anumite îmbunătățiri, dacă vorbim strict de monumentul din scuar, niște intervenții pentru a-i readuce chipul, sau pentru a-l asocia mai mult cu Eminescu. Dar schița inițială era o schiță mult mai interesantă, mult mai abstractă și mult mai conceptuală.

La inaugurarea expoziției, ați spus că tatăl dumneavoastră, Tudor Cataraga, a avut o singură muză, și pe ea a pictat-o și a sculptat-o mereu, a fost mama Dvs..

Da, așa este. Noi avem aici un portret în bronz de-al mamei, dar la fel, în colecția familiei, avem foarte multe schițe, picturi, practic singurul personaj feminin pictat și sculptat, tot timpul a fost Dorina – mama. Cumva a fost punctul său de reper, idealul feminin pe care l-a sculptat, l-a pictat.

Ce frământări avea tatăl Dvs. în raport cu arta? Vorbeați cu el despre sculptură, pictură?

Discuțiile la masă erau cumva, tot timpul, în jurul acestui subiect, dacă erau și mai pământești, tot timpul s-a discutat la mesele rotunde, la dineuri, în familie tot timpul se discuta despre artă. Bine, eu fiind și la început, copil, multe lucruri nu le sintetizam, poate nu îmi erau așa de interesante, dar cu vârsta începeam să avem discuții mai apropiate și, în ultima perioadă, vorbesc de 2007 – 2008 , deja când eu terminam facultatea, noi chiar am făcut împreună câteva concepte, proiecte, și aici mă refer la piața „Grigore Vieru” și monumentul „Libertății”. Acestea au fost două proiecte la care am lucrat împreună, unde noi ne-am apropiat cumva mai mult, din punct de vedere profesional. Și eu m-am implicat cu o viziune arhitecturală asupra sculpturii, și tata cu o viziune sculpturală asupra spațiului public.

(...) Expoziția s-a întâmplat la un timp în care cumva s-a digerat emoția (n.r. de la accidentul părinților), evident rămâne o amprentă estompată undeva în adânc, acum văd lucrurile firesc. Pentru fiecare persoană pierderea cuiva drag este o traumă și un prag pe care trebuie să îl treacă, dar timpul le aranjează pe toate...

NOTĂ: Tudor Cataraga s-a născut la 4 august 1956, în satul Seliște din raionul Nisporeni. În 2000 devine președinte al Secției de Sculptură a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. Pentru activitatea sa, artistul a fost menționat cu: Premiul UAP din România (1998); Medalia Mihai Eminescu, acordată de Președinția României (2000); Ordinul Steaua României, în grad de Comandor (2001);  Premiul UAP din R. Moldova în domeniul sculpturii (2004); Premiul Național în domeniul artelor vizuale, Ministerul Culturii al R. Moldova (2005); Medalia de Aur, Cannes, Côte d’Azur, Franța (2009); Premiul Consiliului Județean Bacău, expoziția Saloanele Moldovei (2009). În anul 2004 devine Cetățean de onoare al orașului Nisporeni. Tudor Cataraga a decedat subit la 27 decembrie 2010, în urma unui accident rutier.