INTERVIU/ Vasile Șoimaru: Când am ajuns pe dealul de la Kletskaia am văzut pe kilometrajul de la mașină - 1942 – atâția km făcusem. Tot în acele clipe mă uit în dreapta și văd pământul roșu (AUDIO)

  • 30 Noiembrie 2019 14:24
0%
00:00:00
00:00:00

Peste 150 de mii de ostași români au căzut, au fost răniți sau au fost dat dispăruți, în cele mai sângeroase bătălii din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1942, la Cotul Donului, Stalingrad și în Stepa Calmucă.

Profesorul Vasile Soimaru, autorul cărții „Cotul Donului 42”, merge periodic în acele locuri, pe pământurile în care zac osemintele ostașilor români:

Cum am ajuns la românii care au căzut pe frontul de est? Mai întâi am înconjurat România la distanțe de mii de kilometri, ca să ajung acolo la românii care zac sub pământurile din stepa Donului, din stepa calmucă, mai în nord la Voronej. În ediția a doua a monografiei etno-fotografice Românii din jurul României” am și-un capitol cu acești români care n-au mai revenit acasă. Am lansat prima  ediție și în Caucaz, unde sunt zece sate de români, de pe la 1750-1800, și am vrut să merg cu această carte și acolo…  Primii au venit acolo din Vest, din actuala Voievodina a Serbiei…

Aflându-mă printre acești moldoveni, care și-au păstrat perfect limba și obiceiurile, în ultima seară, când trebuia să revin acasă, după un ceainic de vin și un lighean de plăcinte mâncate la mătușa Vasilița Budurin, discutam cu două doamne mai tinere. Ele mă întrebau de ce zic că suntem români. Am început să le explic că nu este nici o diferență. Ele mi-au spus că este o diferența și cele ce mi-au spus, m-au frapat… Toate celelalte popoare care au luptat aici au venit și și-au înmormântat soldații și doar românii au rămas să zacă în stepă… Asta m-a făcut să-mi schimb planurile și să plec să văd locurile unde a curs circa un milion de litri de sânge românesc…”. 

„Mergeam Spre sud, când ajung pe dealul de la Kletskaia, am văzut o cifră magică pe kilometrajul de la mașina mea – 1942, atâția kilometri făcusem eu. Sunt mai puțini până acolo, dar eu am mers prin mai multe sate românești, de pe la Harkov, pe la Universitatea a unde a învățat Hașdeu și am înconjurat mult. Când am ajuns între Klețkaia și Surovikino, în momentul acela cifra îmi arată 1942- ceva simbolic. Anul 1942. Iar eu ajung la kilometrul 1942. Tot în acele clipe mă uit în dreapta și văd pământul roșu. Nu puteam să-mi cred ochilor, cum putea o asemenea coincidență să se întâmple în viața asta”?

Un serviciu divin de pomenire a eroilor căzuți în luptele din 1942, la Cotul Donului, a avut loc pe 19 noiembrie 2019 la Biserica „Sf. Petru și Pavel” din sectorul Buiucani, Chișinău, ce ține de Mitropolia Basarabiei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău