INTERVIU | Sculptorul în oțel Daniel Rădulescu: În viață niciodată nu aleg calea ușoară și scurtă și cred că și îmi place să mă complic (Audio)

  • 04 Decembrie 2023 17:48
0%
00:00:00
00:00:00

Cu ocazia Zilei Naționale a României, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost inaugurată expoziția de sculptură semnată de artistul român, Daniel Rădulescu. Un artist promițător, care deja a reprezentat România în cadrul unor evenimente de amploare mondială. Artistul specializat în grafică, dezvoltă o nouă tehnică în sculptura de oțel, construind opera fără să fie nevoie de o matrice. Sculptura sa este asemenea amprentelor digitale, o face unică prin faptul că nici o lucrarea nu poate fi reprodusă identic.. Sculptorul alege metode ce implică timp și cunoștințe în manualitatea stării metalului, transformând starea oțelului dur în una lichidă, jucându-se cu această tranziție. Până ajunge la o modelare perfectă a esteticului. Artistul spune că astfel induce mai mult suflet sculpturii sale. Așteptările artistului Daniel Rădulescu este ca fiecare privitor al expoziției să plece cu o nouă emoție. Mai multe detalii ne spune artistul într-un interviu acordat colegei noastre Alla Tofan.

Radio Chișinău: Daniel Rădulescu - artist contemporan român, sau „Îmblânzitorul oțelului” titulatură dată de Galeria ArtSafari. Considerați că arta se „îmblânzește”? Cum vă caracterizați prin arta Dvs?

Daniel Rădulescu: Mi-a plăcut aceasta cu „îmblânzitorul de oțel”. Oțelul, cumva, este un metal foarte rece, foarte dur. Cumva, provocarea supremă este să reușesc să îi dau acea căldură, acel suflet. Da, încă sunt într-o căutare de a descoperi acest fascinant material. Toate lucrările mele, inclusiv cele opt sculpturi expuse în expoziția de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, sunt făcute din straturi de oțel, nu au fost turnate, nu au folosit matrițe, sunt lucrate manual. Cumva o comunicare directă cu materialul.

Radio Chișinău: Aceasta este și tehnica ce vă definește în sculptura cu oțel, modelarea manuală a metalului...

Daniel Rădulescu: Exact. Nu știu, m-am regăsit, chiar dacă provocarea este mult mai mare, necesită mai mult efort. Din punct de vedere tehnologic este mult mai dificil și mai periculos, iar lista continuă. În general, în viață niciodată nu aleg calea ușoară și scurtă pe care toată lumea poate să o facă, și cred că și îmi place să mă complic.

Radio Chișinău: Cum ați ajuns la această tehnică imposibil de replicat, ați avut un mentor sau o sursă de inspirație?

Daniel Rădulescu: Mi-a plăcut foarte mult de când am sudat prima dată, când am făcut  a  fost acum 8 ani când am făcut armătura, făceam un studiu, pe care l-am turnat ulterior ecorșeul lui Brâncuși. El pe interior avea o armătură de metal ca să susțină toate kilogramele de marmură, și atunci a fost pentru prima dată când am sudat. Mi se pare interesant că practic prima mea sudură este pe interiorul unei lucrări, și mi-a plăcut foarte mult. M-a fascinat atât de mult ideea în sine de a transforma un material pe care toată viața aceasta l-am văzut dur ca să văd cum într-o fracțiune de secundă el poate să devină lichid, poate să devină fluid și să mă joc cu el. Iar de acolo lucrurile au plecat, am început să văd care sunt tehnologiile de prelucrare a metalului, am început să le studiez, să testez pe unde apucam. Am început să investesc în tehnologia respectivă și a fost precum o căutare personală. Și când am descoperit tehnologia unde pot să adaug oțel, am zis că pot să mai adaug un strat de metal, și încă un strat deasupra, iar în teorie dacă poți să controlezi tot acest proces, poți să realizezi un volum. Ceea ce înseamnă că poate rezulta o sculptură, o emoție. Și cam de aici am plecat, nu am avut un mentor în direcția aceasta. Am fost cumva destul de autodidact, a trebuit să descopăr singur. Și acest fapt a făcut drumul meu spre descoperire și mai fascinant.

Radio Chișinău: Am văzut atelierul Dvs. cum arată, cât timp petreceți în atelier și cât vă ia în medie să lucrați la o sculptură?

Daniel Rădulescu: Depinde de dimensiunile sculpturii, cred că în jur de 3-4 săptămâni. Sunt și proiecte mai mari care au durat 3-4 luni. Mai am niște lucrări care sunt în stadiul de proiect. Există doar pe hârtie și în mintea mea, care sunt ceva mai complexe, implică o metamorfoză între oameni și poduri, o obsesie pe care o am de peste un an, păcat că nu s-a materializat încă nimic, dar vor fi o serie de lucrări, estimez undeva în 2024 – 2025, voi scoate această serie. Vor fi niște proiecte care vor „mânca” ceva timp și energie, însă scopul nu este să caut variante să le fac mai repede.

Radio Chișinău: V-ați născut și ați copilărit la Brașov, la 19 ani v-ați mutat la București. După mai multe „încercări”, ați reușit  să deschideți propria afacere, iar în prezent aveți zeci de colaborări. E un clișeu că un artist are capul în nori, Dvs. ați demonstrat contrariul. Cum ați reușit?

Daniel Rădulescu: La 18 ani am venit în București. Eu am studiat grafică, am făcut liceul pe grafică din Brașov, am venit la București. La facultate am dat admiterea mult mai târziu. În toți acești ani, până să dau la facultate, am avut foarte multe locuri de muncă pe grafică digitală. Am făcut publicitate, am făcut film, am făcut jocuri video, am mers foarte mult pe zona această de sculptură digitală. Am făcut-o cu multă pasiune, dar la un moment dat mi-am dorit să simt manualitate, să o fac efectiv cu mâinile, nu cu o  tabletă și un maus. Și de aici a început o căutare. Am cioplit și în piatră o perioadă, și diverse materiale. Și mi se pare foarte important și recomand oricărui artist la început de drum: să testeze cât mai multe materiale. Să vadă pentru el instrumentul care funcționează, pe care îl simte. Avem o paletă largă de materiale pe care o putem folosi, o serie de tehnici. Și mi se pare cel mai sincer moment al unui artist este atunci când reușește să exprime opera sa.

Radio Chișinău: Și atunci s-a definit și tehnica Dvs, care se spune că este imposibil de replicat sculptura.

Daniel Rădulescu: Acesta este și motivul pentru care nu refac niciodată două lucrări. Îmi este imposibil. Dacă există cereri pentru unele sculpturi destul de mari din partea colecționarilor care își doresc aceeași lucrare, îmi aleg locul fiecărei sculpturi, unde ajunge, șu păstrez această legătură cu colecționarii, să ne cunoaștem mia bine. Dacă mă cunoaște ca artist, și lucrarea capătă alt sens, și colecționarul la rândul său o înțelege mai mult.

Radio Chișinău: De la ce preț pornește valoarea unei sculpturi de-a Dvs?

Daniel Rădulescu: De 8 ani de când am început să fac sculptură am avut o grijă aparte mențin o anumită evoluție. Și anume încerc să îmi cresc cota, care crește în funcție de cereri. Pot să zic că lucrările mele sunt mâine mai scumpe ca cele de astăzi. Și mă bucur că sunt mulți colecționari care le cumpără cca investiție, sunt unele lucrări care sunt încă în posesia mea, dar ele sunt vândute în alte colecții, și vor să le vândă în alte colecții. Prețul de plecare este de zece mii de euro, acestea sunt prețurile de acum. Toate lucrările pe care le fac până în martie, anul viitor, sunt achiziționate la prețul de atunci, în baza schițelor. Chiar dacă am 98 de sculpturi în portofoliu sunt împrăștiate peste tot în lume, și mă bucură acest fapt.

Radio Chișinău: Recent ați avut și o expoziție de talie mondială, în luna noiembrie, la Dubai, ați reprezentat România timp de o lună..

Daniel Rădulescu: O expoziție care are loc o dată la cinci ani. Cu susținerea Ministerului de Afaceri Externe. A fost chiar onorabil să merg acolo ca reprezentant al țării și să stau aproximativ o lună și ceva, unde am pregătit și niște sculpturi, am făcut și niște ateliere foarte mari dedicate artistului Constantin Brâncuși, care a fost foarte bine primit, cred că a fost și cel mai mare atelier, care a implicat peste 10 mii de oameni și am avut participanți din peste 100 de țări, adică jumate de planetă. A fost extrem de epuizant, o muncă colosală de stat în pavilion și să îndrum oamenii timp de zeci de ore să deseneze în cărbune, în grafit, si să încerce să facă o reproducere după sculptura lui Constantin Brâncuși.

Radio Chișinău: Ne întoarcem la expoziția Dvs de la expoziția Dvs. de la Chișinău, care va dura până la sfârșitul lunii decembrie. Ce mesaj transmite expoziția publicului, despre ce „vorbește” sculptura  Dvs, ce teme abordați?

Daniel Rădulescu: Toate au latura aceasta umană. Sunt din capitole foarte diferite din viață. Toate lucrările au povești separate. Două dintre acestea sunt inspirate din mitologia greacă, unde este Dedal și Bachus, cea cu strugurii. Este și cea mai nouă sculptură a mea. Cea mai atipică. Este și singura lucrare care nu se află momentan în nici o colecție. Am câțiva deja care mi-au cerut mai multe informații. Dacă cineva își dorește lucrarea, zic bine, îmi place să fiu ușor rezervat, să văd ce alte opțiuni sunt. Este important pentru o lucrare să „trăiască” acolo unde ajunge. Să fie scoasă în evidență. Sculptura aceasta cu strugurii a fost expusă chiar înainte să vin cu ea la Chișinău. La Crama Pietroasele, din Buzău, România. Și mi s-a părut incredibil cât de frumos putea să stea în acel loc, era înconjurată cu butoaie de vin..

Radio Chișinău: Pe un postament din lemn..

Daniel Rădulescu: Da, un postament din lemn construit de Alex Dima, un om foarte iubit de noi aici în țară, și el are ca pasiunea zona aceasta de lemn, și oarecum de la el a plecat această idee.. și când am auzit că vrea să facă postamentul din doagele de vin, am zis că acesta este momentul, Bachus trebuie să iasă la iveală. Și mă bucur, a fost un proiect de suflet. Lucrările au povești foarte diferite, am putea vorbi la nesfârșit despre fiecare dintre ele. Scopul meu este ca sculpturile din expoziție să transmită un mesaj fiecăruia, mi-ar plăcea să aud că cineva s-a regăsit într-o lucrare, sau o lucrare a vorbit mai mult pentru el. Cred că să nu îi creeze nici o emoție, să persiste o indiferență, este cel mai catastrofal lucru care se poate întâmpla.

Radio Chișinău: Sunt sigură că e o expoziție care va vorbi foarte mult privitorului

Daniel Rădulescu: Mă bucur și sper mult.

Radio Chișinău: Care sunt planurile Dvs. de viitor? Veți pune mai mult accent pe artă, pe colaborări?

Daniel Rădulescu: Acum depinde de colaborări, în principiu sunt deschis. Anul acesta am avut un proiect foarte interesant cu cei de la Lamborghini. Ei celebrează 60 d ani, au ales un artist din fiecare țară, și eu am fost oarecum norocosul să ajung la fabrica Lamborghini în Italia. Lucrarea este deja făcută. Este expusă. Are undeva la 3 metri lungime, destul de grea. Nu este o lucrarea care poate fi transportată ușor, are peste 200 kg. Am apreciat colaborarea cu ei că mi-au lăsat mână liberă să fac ce vreau eu, fără să îmi impună ceva. Nu am fost constrâns de absolut nimic.

Radio Chișinău: Vă mulțumesc foarte mut, domnul Daniel Rădulescu, sculptor contemporan din România.

 

Proiectul este susținut de către Departamentul cu Relația pentru Rep. Moldova și Ambasada României

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,24
Cer fragmentat
Umiditate:64 %
Vint:1,03 m/s
Fri
20
Sat
14
Sun
12
Mon
12
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău