INTERVIU: Iulian Chifu despre vizita oficialilor NATO la Chișinău
-
10 Noiembrie 2015 16:28
O delegație oficială a Alianței Nord-Atlantice se află la Chișinău pentru discuții cu responsabili în domeniu asupra programului de reconstrucție a capacității de apărare a țării.
Acțiunea în care sunt implicați cu fonduri și expertiză aliați importanți din NATO precum Statele Unite și Germania are loc în conformitate cu deciziile Summitului Alianței din Țara Galilor care include propria strategie de securitate și capacitatea de apărare a statelor partenere, între care Republica Moldova, Ucraina, Georgia sau Iordania - susține fostul consilier prezidențial pe probleme de securitate Iulian Chifu într-un interviu pentru Radio România Actualități.
Iulian Chifu: Această echipă complexă internațională care reprezintă Alianța va ajunge în Republica Moldova pentru prima vizită în primul rând de evaluare de găsire a elementelor de bază, și de discutare cu autoritățile Republicii Moldova, chiar și în situația în care guvernul este unul interimar, de a discuta care sunt prioritățile Republicii Moldova, care ar fi elementele necesare pentru construcția capacităților de apărare ale Republicii Moldova, pentru întărirea lor, potrivit deciziei Summitului NATO din Țara Galilor.
Reporter: Ne așteptăm la armament, la trupe, la poziționări?
Iulian Chifu: Ne așteptăm la orice solicită Republica Moldova și orice convine în raport cu Alianța. Ne așteptăm în primul rând la componenta de comunicare strategică, respectiv construcția instrumentelor pentru a replica războiul informațional.
Reporter: Aceasta este o decizie mai amplă, face parte din ceea ce ministrul nostru de Externe, Bogdan Aurescu, propunea, strategia NATO de securitate "cu două brațe", brațul estic și cel sudic.
Iulian Chifu: Este vorba despre primul pas într-o acțiune extrem de energică, până la urmă, a Alianței, în apărarea partenerilor străini situați în zona estică, în construirea, sprijinirea construcției unor capacități de apărare sporite ale acestor aliați, tocmai pentru a le crește capacitatea de apărare și securitatea. Am avut chiar săptămâna trecută Summitul de Flanc de la București, o reuniune extrem de importantă, chiar dacă s-a văzut mai puțin prin turbulența internă din România, iar în declarația finală a acestui summit se reafirmă angajamentul tuturor statelor din această regiune, state semnatare dar ele vin în consonanță cu hotărârea aliaților din cadrul NATO de a sprijini capacitățile de apărare și ale partenerilor, deci nu numai a statelor membre aliate prin măsurile de reasigurare, prin măsurile de adaptare a alianței. Mai mult, dacă vă uitați cu atenție în solicitările făcute în declarația finală a Summitului de Flanc, o declarație care sperăm să se regăsească în cât mai mare măsură în declaraia finală a Summitului NATO de la Varșovia. Acolo se vorbește despre faptul că strategia de apărare a Alianței include și statele partenere. Nu înseamnă că acestea vor beneficia de un articol 5 sau că există o apărare comună ci este vorba despre interesul Alianței de la le include într-o strategie comună și de la le sprijini dezvoltarea propriilor capabilități de apărare, în așa fel încât ele să poată să-și apere propria securitate, inclusiv cu contribuția și sprijinul alianței în construirea vă spuneam a acestor capacități.
Reporter: Ce rol va juca România în acest program?
Iulian Chifu: În momentul de fața, România are, în ceea ce privește Republica Moldova, propriile proiecte bilaterale. Evident că în contextul dezvoltării acestui program de construcție a capacităților de apărare el este realizat prin contribuțiile naționale ale statelor membre, nu se face printr-o alocare specială din partea alianței și aici trebuie menționat că există foarte multe state interesate, au venit să angajeze bani, expertiză, pentru a putea sprijini Republica Moldova în diferitele direcții.
Reporter: Ne puteți spune ce alte state mai sunt implicate direct?
Iulian Chifu: În principiu, toate statele Alianței, cu certitudine, Statele Unite, Germania, Turcia. Marii aliați sunt toți prezenți în acest program de susținere dar evident și România și alte state în special cele de flanc.