Integrarea europeană și securitatea regională, discutate de președinta Maia Sandu cu delegația comisiilor pentru afaceri europene din mai multe state UE
-
30 Martie 17:07
Sursa foto: Președinția R. Moldova
Președinta Maia Sandu a primit astăzi, la Chișinău, delegația comună a comisiilor pentru afaceri europene din Estonia, Letonia, Lituania, Suedia, Finlanda și Polonia, aflată într-o vizită de lucru în Republica Moldova. Discuțiile au vizat prioritățile și evoluțiile legate de integrarea europeană a Republicii Moldova, precum și situația de securitate din regiune. Un subiect important abordat în cadrul întrevederii a fost necesitatea menținerii sprijinului pentru Ucraina pe agenda internațională.
Membrii delegației și-au exprimat aprecierea pentru reziliența țării noastre în fața ingerințelor străine în procesele democratice și au reconfirmat susținerea fermă pentru parcursul european al Republicii Moldova, trecând în revistă progresele înregistrate până în prezent.
În acest context, părțile au subliniat importanța continuării și consolidării reformelor în domeniul justiției și al securității, inclusiv prin intensificarea acțiunilor de combatere a manipulării informației.
Șefa statului a reiterat angajamentul autorităților de a accelera reformele necesare în procesul de aderare la Uniunea Europeană, astfel încât acestea să producă rezultate concrete și să răspundă așteptărilor cetățenilor.

