Dezinformare deliberată sau ignoranță?

Referendumul din 20 octombrie 2024 privind modificarea Constituției în vederea integrării europene mobilizează atât forțele politice care susțin, cât și cele ce contestă vectorul european al Republicii Moldova. Este vorba despre un proces normal, când argumentele pro și contra integrării în Uniunea Europeană (UE) sunt confruntate. Scopul este ca cetățenii să-și poate crea opinii corecte, adecvate despre eventuala aderare a țării la UE, rămânerea acesteia în starea actuală sau aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA), ca alternativă a integrării în UE. Dezbaterile în contradictoriu și competiția argumentelor ar fi de salutat, dacă un șir de partide politice nu ar recurge la acțiuni deliberate de dezinformare sau nu ar răspândi falsuri din propria ignoranță.

Un exemplu de dezinformare deliberată despre integrarea europeană sau de răspândire a falsurilor din ignoranță este cel referitor la Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). În acest sens, la 28 iunie 2024, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCRM a adoptat rezoluția privind atitudinea față de referendumul constituțional din 20 octombrie 2024, în care se afirmă că modificările constituționale propuse ar fi inutile și absurde. Cel mai puternic argument invocat de PCRM ar fi după cum urmează: "La urma urmei, în nicio țară din lume, inclusiv statele membre UE, integrarea europeană nu este inclusă în constituție”. De fapt, este vorba despre un neadevăr imens, care poate fi dezmințit ușor prin simpla consultare a textelor constituțiilor statelor membre UE. Cei interesați se pot convinge că legile supreme sau actele constituționale, în cazul a 24 de state membre din cele 27, se referă în mod expres la subiectul aderării la UE, stabilind și raportul de împuterniciri între state și comunitatea europeană.

Dezinformarea promovată de PCRM atrage atenția și datorită faptului că anume liderii PCRM se numără printre cei care au formalizat integrarea europeană a Republicii Moldova prin diferite acte ale instituțiilor publice și interne de partid, inclusiv prin:

• decretul prezidențial din 13 noiembrie 2002 privind constituirea Comisiei naționale pentru integrarea europeană;
• elaborarea și propunerea spre votare a Declarației Parlamentului Republicii Moldova din 24 martie 2005 cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene, care prevede ireversibilitatea cursului strategic spre integrarea europeana, susținută în unanimitate de către deputații forului legislativ;
• modificarea statutului și programului formațiunii, la 15 martie 2008, inclusiv pentru a stabili că “PCRM pledează pentru Integrarea Europeană, pentru reformarea țării și societății în conformitate cu standardele democratice, juridice, economice și sociale” etc.

De fapt, cele menționate nu trebuie să mire, fiindcă PCRM, ca o adevărată giruetă politică, și-a schimbat nu o singură dată atitudinile politice, fie în mod arbitrar, fie în funcție de circumstanțe. Așa s-a întâmplat în 2002, când în loc de promisa integrare în Uniunea Rusia-Belarus, pe neașteptate, PCRM a proclamat integrarea europeană, pe care ulterior o proclamase ireversibilă. Respectiv, nu ne-am mirat că, în 2016, PCRM s-a dezis de integrarea europeană, în favoarea unor relații echilibrate, multi-vectoriale. Este adevărat că ne-a mirat, probabil nu pe toți, doar pe unii, fundamentarea teoretică, marxist-leninistă, a principiului politicii multi-vectoriale a PCRM: vițelul blând suge de la două vaci. Probabil, așa se manifestă sindromul gerontocrației de care suferă liderii PCRM, uitând despre ce li se poate întâmpla celor care încearcă să se așează cu fundul în două luntri sau pe două scaune. Aici mai este un aspect, care nu merită să fie trecut cu vederea. Vorba e că  dacă medităm puțin, atunci putem ajunge la concluzia că, de obicei, vițeii blânzi sunt și adepți ai neutralității permanente, adică nu fac vreo diferență între agresori și victime. Este și cazul diverșilor discipoli politici ai PCRM, care pledează împotriva aderării la UE, dar în favoarea neutralității, probabil, pentru a suge de la două vaci. 

Revenind la problema reflectării integrării europene în constituțiile statelor membre UE, trebuie să constatăm că la acest subiect PCRM a dat dovadă de abordări tradiționale. Vorba e că de această dată, inducerea în eroare a cetățenilor prin schimbări de macaz este substituită, la urma urmei, prin recurgerea la o banală dezinformare.

Prevederile constituționale ale statelor membre despre integrarea lor în UE

Este de remarcat că UE nu impune niciun fel de reguli referitoare la reflectarea în legile supreme ale statelor membre sau ale celor candidate la aderare a relațiilor bilaterale și multilaterale în cadrul comunității. Relațiile menționate sunt stabilite în tratatele și acordurile semnate, având la bază principiile generale ale dreptul internațional. Respectiv, este obligațiunea fiecărui stat în parte să-și respecte angajamentele asumate prin acordurile și tratatele încheiate. De aceea, modificarea constituțiilor statelor membre UE sau candidate la aderare ține de specificarea în legile supreme a modalităților în care vor realiza acest lucru. Dovadă în acest sens servește, de exemplu, Articolul 65(1) al Constituției Maltei, care prevede că: “Sub rezerva prevederilor Constituției, Parlamentul poate face legi pentru pacea, ordinea și buna guvernare a Maltei, în conformitate cu drepturile omului, cu principiile general acceptate ale dreptului internațional și cu obligațiile internaționale și regionale ale Maltei, în special cu cele asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, semnat la Atena la 16 aprilie 2003”.

Întrucât excepțiile confirmă regula, este important să revenim și la cele trei state membre ale UE, care în constituțiile lor nu se referă în niciun fel la UE – Luxemburgul, Olanda și Polonia. În cazul Luxemburgului și Olandei lucrurile pot fi înțelese ușor – aceste state au fost printre fondatorii Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) din care a crescut UE. Respectiv, legile supreme ale acestor două țări au fost adaptate la ulterioara integrare europeană înaintea transformării CECO în UE. În privința Poloniei, care a aderat la UE în 2004, lucrurile sunt la fel de clare – legea supremă a acestei țări a fost amendată pentru a conține clauze foarte clare, comune tuturor statelor membre UE, referitoare la „competențele suverane specifice” ce pot fi transferate organizațiilor interguvernamentale și altor state printr-un act al parlamentului sau printr-un tratat aprobat. Din punct de vedere constituțional, astfel de prevederi generale, cu diferite variații, sunt suficiente pentru aderarea la UE.

Referindu-ne la textul modificării Constituției Republicii Moldova pentru referendumul din 20 octombrie 2024, propus de Parlament și avizat pozitiv de Curtea Constituțională, am putea concluziona că acesta a avut printre sursele de inspirație și prevederile Constituției Spaniei. Astfel, Articolul 93 din Capitolului III Tratate internaționale al Constituției spaniole prevede următoarele: “Autorizația poate fi acordată printr-o lege organică pentru includerea tratatelor prin care competențele care decurg din Constituție sunt transferate unei organizații sau instituții internaționale. Este de sarcina Parlamentului (Cortes Generales) sau Guvernului, după caz, să asigure respectarea acestor tratate și a rezoluțiilor care provin din organizațiile internaționale și supranaționale cărora le-au fost transferate astfel de competențe”. Oricine se poate convinge, că în linii mari textul modificării Constituției Republicii Moldova, supus referendumului, are în esență, practic, același conținut, expus diferit.

Concluzii

Textul modificării Constituției Republicii Moldova, supus referendumului din 20 octombrie 2024, este conform practicilor încetățenite de statele membre ale UE de-a lungul aderării acestora la comunitatea menționată. Argumentele oponenților integrării europene, care țintesc discreditarea referendumului sunt false.

Dacă cetățenii vor vota amendamentele propuse în cadrul referendumului, atunci acestea vor fi suficiente pentru crearea cadrului constituțional general privind eventuala aderarea la UE, după încheiere a negocierilor de aderarea. Modificările prevăd și mecanismul de intrare în vigoare a tratatului de aderare, după încheierea acestuia. Textele constituțiilor statelor membre UE sugerează că Republica Moldova ar putea adopta și alte amendamente constituționale pe anumite subiecte specifice, dacă va fi necesar.