Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” sprijină Festivalul Internațional „Zilele Muzicii Noi”-ediția 2023

  • 17 Octombrie 2023 14:54
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” sprijină Festivalul Internațional „Zilele Muzicii Noi”-ediția 2023

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău sprijină participarea flautistului Ion Bogdan Ștefănescu la ediția din acest an a Festivalulului Internațional„Zilele Muzicii Noi”, se arată în comunicatul remis Radio Chișinău.

Evenimentul este organizat în perioada 20-21 octombrie 2023, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. 

Conform comunicatului, Masterclass-ul flaut susținut de prof.univ.dr. Ion Bogdan Ștefănescu va avea loc în data de 20 octombrie 2023, la ora 14.00, Sala Mare, bl. 2, AMTAP.

În data de 21 octombrie 2023, la ora 15.00, la Muzeul Național de Artă al Moldovei, va avea loc spectacolul de muzică și poezie „Pe drumul de întoarcere spre Itaca”, cu Ion Bogdan Ștefănescu. În cadrul spectacolului va fi prezentat un recital de flaut din creații ale compozitorilor români și străini: Genesis - Ghenadie Ciobanu; Voices - Jos Zwaanenburg; Dragonfly - Doina Rotaru; Solomonaru - Diana Rotaru; DizzyFlute - Horațiu Rădulescu; Harmonics - Wil Offermans; The Great Train Race - Ian Clarke și Circuit - Violeta Dinescu, și lansarea volumului Back to Itaka de Ion Bogdan Ștefănescu.

Volumul Back to Itaka a fost editat la Fundația Națională pentru Știință și Artă în 2022 și este dedicat lui Mircia Dumitrescu, artist care semnează concepția și grafica acestui obiect editorial -
artistic.
Evenimentele organizate cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în cadrul Festivalului Internațional „Zilele Muzicii Noi” se vor desfășura în continuarea proiectului multi-anual „Muzică românească de pe ambele maluri ale Prutului”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
25,24
Cer senin
Umiditate:27 %
Vint:5,66 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
20
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău