India recunoaște că și-a doborât, accidental, propriul elicopter în timpul crizei cu Pakistanul

  • 04 Octombrie 2019 19:47
India recunoaște că și-a doborât, accidental, propriul elicopter în timpul crizei cu Pakistanul

Forțele aeriene indiene (IAF) au recunoscut vineri că, în februarie, au doborât - din greșeală - unul din elicopterele lor de transport Mi-17, incident soldat cu șapte morți, în timpul celei mai grave escaladări a tensiunilor cu Pakistanul în provincia Kashmir din ultimele decenii, potrivit agenției de presă EFE și India Today.

"A fost o mare greșeală", a recunoscut șeful IAF, Rakesh Kumar Singh Bhadauria, într-o conferință de presă la New Delhi, după finalizarea anchetei în acest caz săptămâna trecută.

"Racheta noastră a doborât elicopterul", a afirmat Bhadauria, care a precizat că "măsuri corespunzătoare" au fost adoptate deja împotriva a doi ofițeri, în primul rând administrative", iar pe "viitor" și "măsuri disciplinare", conform regulamentelor.

În aceeași conferință de presă, comandantul forțelor aeriene indiene a declarat că avioane "Rafale și sisteme de apărare antiaeriană S-400 (de fabricație rusă) vor consolida și mai mult capacitățile" armatei aeriene a Indiei.

Anterior, comisia de anchetă a IAF a anunțat că a stabilit vinovăția a cinci ofițeri pentru doborârea unui elicopter deasupra Srinagar în data de 27 februarie, când India și Pakistan se angajaseră într-o scurtă luptă aeriană.

În urma incidentului, șase membri ai echipajului și-au pierdut viața la bordul aparatului de zbor, precum și un civil care s-a întâmplat să fie în locul căderii elicopterului, pe 27 februarie, în Kashmirul indian.

Elicopterul Mi-17 V-5 aparținând Unității 154 aeriene a fost doborât la 10 minute după decolare,în timp ce avioane de luptă indiene erau implicate într-o confruntare aeriană cu aparate pakistaneze, în timpul celei mai grave încleștări între India și Pakistan din ultimele decenii, după ce New Delhi a afirmat că a bombardat o tabără a grupării Jaish-e-Mohammed (JeM) pe teritoriul pakistanez la 26 februarie.

Această grupare revendicase în 14 februarie un atac în Kashmirul indian, soldat cu moartea a 42 de polițiști, acesta fiind cel mai grav atac din regiune în ultimele trei decenii, ceea ce a declanșat răspunsul New Delhi.

Islamabadul a declarat că proiectilele indiene au căzut în spații deschise, fără să facă victime, dar a anunțat ca reacție doborârea a două avioane de luptă indiene și capturarea unui pilot.

Câteva zile mai târziu, Pakistanul l-a eliberat pe pilotul indian și l-a predat New Delhi, într-un 'gest de pace' care a contribuit la reducerea tensiunii dintre cele două puteri nucleare, transmite AGERPRES.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-3,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău