Indemnizații mai mari pentru medicii care pleacă să muncească la sat

  • 09 Iunie 2017 17:06
Indemnizații mai mari pentru medicii care pleacă să muncească la sat

Medicii și farmaciștii care vor decide să lucreze la sat vor primi o indemnizație în sumă de 45 de mii de lei. În același timp, asistenții medicali, moașele, asistenții igieniști-epidemiologi, felcerii vor ridica o alocație de 36 de mii de lei.

Astfel, indemnizațiile acestei categorii de specialiști au fost majorate cu 50% și vor fi acordate într-o singură tranșă și nu în decurs de trei ani cum era până în prezent. Modificările au fost aprobate de deputați la ședința de Parlament din 9 iunie, transmite IPN.

Ministerul Sănătății va repartiza în acest an în instituțiile medicale publice din zonele rurale peste o mie de tineri specialiști. Pentru instruirea unui medic statul cheltuiește între 250 de mii și 400 de mii de lei, în funcție de specialitate.

Viceministrul sănătății, Liliana Iașan, a declarat că majorarea indemnizației pentru tinerii specialiști și achitarea sumei într-o tranșă unică reprezintă o parte dintre măsurile întreprinse de Ministerul Sănătății în scopul asigurării instituțiilor medicale publice cu personal medical.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău