Începutul noului an școlar: vibrații între emoție și rațiune. Op-ED de Ala Tocarciuc

  • 01 Septembrie 2021 08:16
Începutul noului an școlar: vibrații între emoție și rațiune. Op-ED de Ala Tocarciuc

„Și dacă noi, cei considerați maturi și responsabili, nu reușim să le dăruim copiilor emoția primului sunet de clopoțel, suntem obligați să le păstrăm posibilitatea de a frecventa școala în fiecare zi, pe parcursul întregului an școlar. Pentru asta va trebui să vaccinăm și să testăm gratuit profesorii și personalul școlar încă vreo câțiva ani. Este o realitate, pe care toți avem nevoia să o acceptăm..”

Astăzi este prima zi de școală în țara noastră. Cu o experiență acumulată pe parcurs la 20 luni de viață în pandemie, ar fi trebuit să fim pregătiți integral pentru un an de studii cu prezența elevilor în clase.

Ar fi trebuit, dar nu suntem, și asta este confirmat indirect și de dezbaterile publice privind ultima Hotărâre a CNESP din 24 August 2021.

Nu o să analizăm pe puncte prevederile acestui document. O să încerc să aduc o altă viziune și abordare, dacă vreți, cu unele propuneri și soluții simple.

De ce este important pentru profesori să fie vaccinați?

Exact în ziua celor mai aprigi dezbateri privind vaccinarea profesorilor în Moldova, o agenție de presă din SUA, și anume CNN, a publicat un material – studiu de caz de la o școală din California.

Un profesor de la o școală primară, avea simptome de răceală, pe care le-a atribuit unei alergii și nu a presupus o infecție. Profesorul a venit la muncă chiar dacă aparent, prezenta simptome COVID-19 și apoi și-a scos masca pentru a le vorbi elevilor. Profesorul nu era vaccinat.

Drept rezultat, acest profesor nevaccinat, care și-a scos masca doar pentru a le vorbi elevilor a ajuns să infecteze mai mult de jumătate dintre ei. Elevii infectați au continuat să infecteze alți elevi, membri ai familiei și membri ai comunității. În sala de clasă din 22 de elevi, 12 s-au infectat - inclusiv opt din 10 elevi din cele două rânduri din față.

Este doar un exemplu de cât de ușor este să subminăm eforturile de protejare a copiilor, care sunt încă prea mici pentru a fi vaccinați.

Scopul nostru principal este să protejăm copiii de infectare. Pentru a proteja copiii, este necesar să ținem sub control pandemia.

Vaccinarea profesorilor, a personalului de suport și personalului tehnic din școli este una din măsurile de control al pandemiei.

Este bine și important să recunoaștem că nu este singura la acest moment.

Purtatul măștilor, respectarea distanței sociale, spălatul pe mâni - rămân a fi măsuri simple, dar importante de control asupra răspândirii virusului.

Testarea revine în forță

Statisticile din ultimele perioade ne spun clar că persoanele vaccinate rămân expuse virusului și pot fi purtători asimptomatici, molipsind alți oameni. În același timp, tulpinile noi sunt mai contagioase și mai rezistente la anticorpi. Respectiv, una din măsurile eficiente pentru a susține depistarea precoce a celor infectați în școală este testarea. Testarea este necesară obligator și pentru cei nevaccinați, și pentru cei vaccinați.

Știința a progresat repede și, datorită cercetărilor, avem la dispoziție teste rapide pentru a asigura depistarea precoce a celor infectați, a efectua izolarea rapidă a focarelor potențiale și a ține sub control transmiterea comunitară a virusului.

Ideal ar fi să fie testați săptămânal și profesorii, și elevii.

Pentru a putea asigura continuitatea procesului de studii în școli, în condițiile de pandemie, este important să asigurăm testarea regulată și a profesorilor, și a elevilor. Asta nu presupune să excludem vaccinarea celor care pot fi vaccinați. Vaccinarea și testarea nu se autoexclud. Aceste două instrumente de control asupra procesului pandemic se aplică concomitent.

Dar cine plătește testele?

Divergențele cele mai mari au apărut din cauza cerinței de a obliga profesorii să achite costul testelor din surse proprii. Ce a fost interesant pentru mine, în conflict s-au implicat sindicatele, reprezentanții APL, dar nu au intrat reprezentanții Ministerului Educației.

În mod normal, Ministerul Sănătății ar fi trebuit să elaboreze un proiect de Instrucțiune, să o transmită pentru opinie Ministerului Educației, Ministerului Finanțelor, reprezentanților APL, sindicatelor, și altor instituții implicate în asigurarea procesului educațional în școli. Pe o platformă intersectorială ar fi fost bine să se discute toate aspectele medicale, tehnice, financiare, organizaționale, inclusiv cele etice. Și prin obținerea unui consens multilateral să fie aprobată instrucțiunea de începere a noului an școlar.

Personal sunt de părere că testarea profesorilor și, posibil, a elevilor pot fi ușor acoperite din bugetele școlare, exact așa cum sunt acoperite cheltuielile pentru detergent, dezinfectant, și alte consumabile în această pandemie.

Organizațional, se cere suportul medicinei primare, prin delegarea în fiecare săptămână a unui specialist la fiecare școală, pentru a face testele rapide profesorilor. Asistenta medicală din școală poate ușor fi instruită în acest proces, acolo unde este disponibilă.

Nu cred că este corect să încercăm să monetizăm totul în această pandemie. Nu putem monetiza valoarea vieților pierdute. Nu putem monetiza valoarea orelor de clasă pierdute de copii. Nu putem monetiza valoarea socializării și interacțiunilor pe viu a copiilor între ei, pierdute în perioada pandemică. Nu putem monetiza valoarea dezvoltării și impactul ei asupra vieții tinerei generații, influențată de procesul pandemic. Dar cu siguranță, putem monetiza valoarea testelor necesare pentru diminuarea impactului pandemic asupra copiilor pe viitor și putem găsi ușor surse de acoperire a acestor costuri.

1 septembrie 2021

Astăzi este o zi deosebită. Se începe un nou an școlar. Careul solemn este interzis din cauza creșterii alarmante a numărului de cazuri noi de Covid-19.

Cei care pășesc pragul școlii pentru prima dată nu o să memoreze această zi prin primul sunet al clopoțelului școlar. Emoția este importantă pentru acești copii, și noi deja i-am privat de ea astăzi. Copiii noștri nu poartă nicio vină pentru această pandemie. Este foarte importantă siguranța din școală și continuitatea procesului de studii.

Și dacă noi, cei considerați maturi și responsabili, nu reușim să le dăruim emoția primului sunet de clopoțel, suntem obligați să le păstrăm posibilitatea de a frecventa școala în fiecare zi, pe parcursul întregului an școlar. Pentru asta va trebui să vaccinăm și să testăm gratuit profesorii și personalul școlar încă vreo câțiva ani. Este o realitate, pe care avem nevoia să o acceptăm.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău