Începând de astăzi, Republica Moldova aplică procedura de tranzit comun al mărfurilor prin sistemul NCTS

  • 01 Noiembrie 10:50
Începând de astăzi, Republica Moldova aplică procedura de tranzit comun al mărfurilor prin sistemul NCTS

Începând de astăzi, 1 noiembrie, Republica Moldova aplică procedura de tranzit comun prin sistemul electronic NCTS – New Computerised Transit System. Noul sistem permite schimbul rapid și securizat de date între autoritățile vamale și operatorii economici, atunci când mărfurile sunt transportate sub un regim de tranzit, transmite IPN.

Implementarea NCTS în Republica Moldova a început la 1 iulie 2024, iar din 1 octombrie 2024 toate declarațiile de tranzit sunt înregistrate exclusiv în format electronic prin intermediul NCTS.

La 1 noiembrie 2025, Republica Moldova devine membru oficial al Convenției privind regimul de tranzit comun, sistemul NCTS-MD fiind integrat în rețeaua vamală europeană.

Acesta permite utilizarea unei singure declarații de tranzit pentru transportul mărfurilor prin mai multe țări membre, fără repetarea formalităților vamale. „Agentul economic care are perfectate procedurile necesare pentru a lucra prin sistemul NCTS poate încărca marfa la Telenești și ajunge la Berlin fără nicio oprire”, a declarat directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub.

Aplicarea NCTS permite autorităților vamale să monitorizeze în timp real mișcarea mărfurilor.

Convenția privind regimul de tranzit comun între Comunitatea Europeană și țările SEE (Austria, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia și Elveția) a fost semnată în 1987. Ucraina a aderat la Convenție la 1 octombrie 2022, iar din februarie 2024 și Georgia este stat membru.

În prezent, sunt integrate în sistem toate statele membre ale Uniunii Europene, țările AELS/EFTA (Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein), precum și alte state de tranzit comun: Regatul Unit, Turcia, Serbia, Macedonia de Nord, Ucraina, Georgia, Republica Moldova și Muntenegru.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:1,03 m/s
Sun
11
Mon
13
Tue
12
Wed
11
Thu
10
Arhivă Radio Chișinău