Încep testările naționale de absolvire a treptei primare
-
15 Mai 15:52
Testările naționale pentru elevii claselor a IV-a încep astăzi, 15 mai, cu proba orală la limba și literatura română pentru elevii din clasele alolingve. Un număr total de 5927 copii din 205 instituții își vor demonstra abilități de comunicare în limba română, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
Cea de-a doua probă - la matematică, va avea loc pe data de 17 mai, urmată de proba la limba de instruire care se va desfășura pe data de 21 mai. În final, pe data de 23 mai, elevii care studiază limba bulgară, găgăuză sau ucraineană în calitate de limbă maternă vor fi testați la această disciplină.
În total, testarea națională în învățământul primar vizează 31128 de copii din 1084 instituții de învățământ din Republica Moldova.
Evaluările naționale pentru elevii claselor a IX-a se vor desfășura între 03 și 13 iunie 2024. Sesiunea de bază pentru absolvenții liceului se va organiza în perioada 04-21 iunie 2024.