Încă un PD-ist ar putea renunța la mandatul de deputat. Vrea să devină din nou primar la Căușeni
-
25 August 2019 14:17
Deputatul PDM Grigore Repeșciuc a anunțat că va candida la funcția de primar al orașului Căușeni. Mai mult, Repeșciuc „este sigur” că va învinge în cursa electorală. Totul se întâmplă după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că democratul s-a aflat în conflict de interese, pe când era primar.
„Vreau să anunț cetățenii orașului Căușeni că eu sunt cel care o să candidez la funcția de primar. Sunt convins că o să câștig mandatul de primar și peste o lună o să renunț la mandatul de deputat”, a declarat Repeșciuc pentru Studio-L.
Grigore Repeșciuc afirmă că „se va manifesta mult mai bine” la cârma primăriei din Căușeni.
„De ce? Vreau să vă spun că suntem în opoziție, PDM, dar nu se vede lucrul meu care ar trebui să-l fac și pe care l-am promis cetățenilor. O să mă manifest mult mai bine în orașul Căușeni decât la Guvern. Dacă ne aflam la guvernare, toată energia mea pozitivă avea să fie dedicată pentru dezvoltarea R. Moldova”, a spus democratul.
La 14 august curent ANI a anunțat că va solicita decăderea ex-primarului din dreptul de a exercita funcții publice și funcții de demnitate publică pe o perioadă de trei ani.