Încă patru profesori turci expulzați din R.Moldova, în așteptarea condamnării. Când vor fi pronunțate sentințele
-
17 Martie 2019 11:11
Încă patru profesori turci, expulzați din Republica Moldova în Turcia în luna septembrie anul trecut, își așteaptă verdictul. Doi dintre ei își vor afla sentințele până la sfârșitul lunii martie, iar alți doi - în luna mai, în Turcia.
Unul dintre profesori, Müjdat Çelebi, va cunoaște care îi este sentința săptămâna viitoare, pe 22 martie, iar Sedat Hasan Karacaoğlu – pe 26 martie, transmite TV8.
Alți doi cetățeni turci – Yasin Özdil și Rıza Doğan vor ști care le sunt sentințele pe 3 și, respectiv, 28 mai.
A doua persoană condamnată tot este profesor de limbă turcă, acesta a fost condamnat la nouă ani de închisoare. În acest caz decizia nu este definitivă, avocații au atacat decizia în instanța superioară și urmează o nouă ședință de judecată.
Amintim că șapte profesori de la licerul „Orizont”, cetățeni ai Turciei, au fost expulzați din R. Moldova de către Serviciul de Informații și Securitate la 6 septembrie 2016, motivul invocat fiind că aceștia sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă. Profesorii sunt acuzați de regimul de la Ankara, Recep Tayyip Erdoğan, că ar avea legături cu clericul Fethullah Gülen care este învinovățit de faptul că ar fi organizat puciul eșuat împotriva președintelui turc.
În urma unor audieri, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că expulzarea ar fi fost dictată de rezultatele unor anchete inițiate încă în anii '90.
Oficiali europeni, societatea civilă și politicieni de la Chișinău au calificat expulzarea profesorilor ca fiind drept ilegale și au declarat că reprezintă o încălcare a drepturilor omului.