Astfel, potrivit sursei citate, în această perioadă se vor examina doar:
- dosarele care potrivit cadrului normativ se judecă fără citarea părților, precum și cauzele pe care părțile au solicitat examinarea în absența lor;
- cauzele urgente ce nu suferă amânarea, dintre care cauzele privind aplicarea/prelungirea/revocarea măsurilor preventive, aplicarea măsurilor de protecție în cauzele de violență în familie și cauzele care se examinează în procedură specială (încuviințare spitalizării forțate și tratamentului forțat, încuviințarea examenului psihiatric sau spitalizării în staționarul de psihiatriei, cauzele cu persoane arestate/arestate la domiciliu);
- cauzele a căror părți au fost înștiințate public, prin publicarea citației într-un ziar republican sau local;
- cauzele ajunse la faza de deliberare, adoptare și pronunțarea hotărârii.
Accesul justițiabililor în incinta Judecătoriei Edineț se va permite doar în baza citației și cu respectarea normelor de igienă personală.
Menționăm că, anterior, Judecătoria Edineț a anunțat instituirea unui regim special de muncă până în data de 29 noiembrie. Decizia a fost luată, la fel, după ce mai mulți funcționari au fost testați pozitiv cu COVID-19.