Încă o îndemnizație socială – capitalul familial, conform unui proiect înregistrat în Parlament
-
11 Martie 2018 17:35
O nouă îndemnizație socială pentru copii - capital familial, ar putea fi introdusă în timpul apropiat. Aceste prevederi se conțin într-un proiect de lege privind instituirea capitalului familial, înregistrat în Parlament.
Potrivit documentului, capitalul familial este o prestație socială unică, ce se va achita la nașterea primului copil și a următorilor copii în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai și sporirii natalității.
În cazul în care documentul va fi adoptat, beneficiarii de capital familial vor fi copiii părinților care dețin cetățenia R.Moldova, asigurați și neasigurați, cu domiciliul permanent în republică.
Dreptul la capital familial va fi oferit copiilor cetățeni ai Moldovei născuți după 1 ianuarie 2020. Totodată, familia va putea folosi mijloacele bănești din capitalul familial după atingerea vîrstei de 3 ani de către copil. Până atunci, potrivit proiectului documentului, banii vor fi păstrați pe un cont special în CNAS și nu vor putea fi folosiți în alte scopuri.
Banii din capitalul familial vor putea fi folosiți doar pentru îmbunătățirea condițiilor de trai (procurarea locuinței, a materialelor de construcție pentru construcția sau reparația locuinței, a utilajului tehnic), educația copiilor (pregătirea către noul an școlar, achitarea taxei de studii în instituțiile de învățămînt privat); tratamentul copilului (procurarea medicamentelor, articolelor medicale; achitarea cheltuielilor legate de tratament care nu au fost incluse în programul unic de asistență medicală) sau reabilitarea copilului.
În document se mai stipulează expres că capitalul familial este destinat copilului și nu familiei în care este născut, acesta nu înlocuiește alte prestații, înlesniri, asistență, servicii sociale furnizate în modul prevăzut de lege.