În unele localități din R. Moldova a început evacuarea cetățenilor în legătură cu pericolul de inundații

  • 24 Iunie 2020 16:40
În unele localități din R. Moldova a început evacuarea cetățenilor în legătură cu pericolul de inundații

În raionul Briceni, sunt localități afectate, chiar și gospodării inundate în urma ploilor puternice din ultima perioadă. În unele localități s-a decis evacuarea populației. Despre aceasta a anunțat, la ședința Guvernului, premierul Ion Chicu, care a solicitat măsuri pentru a proteja oamenii și patrimoniul lor în legătură cu pericolul de inundații, transmite IPN.

Șeful executivului a declarat că, azi dimineață, a efectuat o vizită la Nodul Hidroenergetic „Costești-Stânca”, unde a avut discuții cu mai mulți președinți de raioane situate pe malul râului Prut. Pericol de inundații este atât în regiunile adiacente râului Prut, cât și râului Nistru.

„Evoluția de mai departe a condițiilor climaterice, a precipitațiilor trebuie monitorizată permanent, ca să nu admitem pierderi de vieți omenești, dar și materiale. Noi avem experiența respectivă din anul 2008, una mai nefericită din 2012, dar trebuie preventiv de pregătit și sper că vom depăși această situație”, a notat Ion Chicu.


Premierul a spus că, și la nivel local, în mai multe localități, ploile au provocat prejudicii. Acestea urmează să fie estimate și acoperite de autorități prin intermediul comisiilor pentru situații excepționale.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis avertizare cod portocaliu în legătură cu precipitațiile foarte puternice, prognozate în cursul superior a bazinului hidrografic al râului Prut (Ucraina). Hidrologii avertizează că, în perioada 23-29 iunie, va crește nivelul apei pe sectorul Criva-Costești-Stânca cu circa doi metri.

Totodată, în legătură cu decizia subcomisiei de exploatare a Nodului Hidrotehnic Costești-Stânca de a mări volumul deversării apei din Lacul de Acumulare Costești-Stânca (râul Prut) până la 510 m3/s, Centrul Hidrologic avertizează referitor la creșterea nivelului apei pe sectorul Costești-Stânca -Cantemir cu 2,5-3,5 metri, precum și pe sectorul Cantemir-Brânza cu unu-doi metri.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău