În timp ce Tănase cere sancțiuni, Dodon își amintește că s-a lansat în electorală la Mănăstirea Căpriana

  • 16 Februarie 2017 13:46
În timp ce Tănase cere sancțiuni, Dodon își amintește că s-a lansat în electorală la Mănăstirea Căpriana Facebook.com/Igor Dodon

Președintele Igor Dodon, împreună cu mitropolitul Vladimir, pregătesc vizita patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse în Republica Moldova, care ar urma să aibă loc în cea de-a doua jumătate a acestui an.

Cei doi s-au întâlnit joi, 16 februarie, la mănăstirea Căpriana, unde s-au închinat moaștelor Sfântului Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și s-au rugat „pentru binele, sănătatea și prosperitatea poporului moldav”, potrivit unui mesaj postat de Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Igor Dodon ține să accentueze, de altfel, cu această ocazie, că mănăstirea Căpriana are o însemnătate deosebită pentru el, mai ales pentru faptul că anume la acolo și-a lansat în august anul trecut campania electorală pentru prezidențialele 2016.

Amintim că tot astăzi, în cadrul unei conferințe organizate de Comisia Electorală Centrală, președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a formulat un șir de recomandări pentru modificarea legislației, printre care și suspendarea activității cultelor religioase reprezentanții cărora se impălică în campaniile electorale.

În timpul campaniei prezidențiale din 2016, Igor Dodon a beneficiat masiv de sprijinul unor înalți prelați ai Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, poziționându-se ca apărător al valorilor creștine tradiționale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
14,24
Ceață
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Wed
19
Thu
12
Fri
11
Sat
11
Sun
12
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12