Cei de la Combinatul Agroindustrial Curtici din județul Arad, pe scurt CAI, nu au probleme cu seceta și fac profit an după an, lăudându-se cu o cifră de afaceri de 10 milioane de euro, arată un reportaj realizat de EVZ.

Pe lângă calitățile solului, profitul se datorează, în mare parte, managementului. Inginerul Dimitrie Muscă știe cu ce e mai bine să populeze miile de hectare, pe baza unei prospecțiuni a pieței și, de mai bine de 20 de ani, nu a dat greș niciodată.

Mai știe ceva: mizează pe soiurile autohtone. Acum, CAI Curtici are terenuri, ferme de animale, livezi și magazine de desfacere. CAP-ul capitalist a devenit un exemplu de afacere de succes. Are o cifră de afaceri de 10 milioane de euro pe an, plătește asociaților anual câte 1.500 de kilograme de grâu la hectar – un record național – iar tractoriștii au ajuns să câștige și 2.300 de euro pe lună în sezon.

În curtea sediului administrativ al holdingului, la oră fixă, sună în difuzoare „Noi suntem Români”. Se întâmplă de fix 24 de ori într-o zi, de 10 ani. Aceeași temă muzicală răsună și în ferme sau printre grajduri.

Pentru distracția copiilor din Curtici, dacă afacerea tot merge pe profit, directorul a deschis o mini-grădină zoologică, iar la una din locații cresc în libertate păuni, printre găini, pe un gazon care ar face orice englez să moară de invidie, flancat de trandafiri altoiți, meri și pruni care au dat în pârg. Și e numai curtea fabricii de lactate a fostului CAP.

Dimitrie Muscă urmărește, în biroul său, patru plasme imense, pe care se transmit live imagini din ferme și din cele 29 magazine în care se vând produsele din carne și lactate produse la Curtici.

Cum vede o neregulă, pune mâna pe telefon și sună: „Am vorbit de două zile să aveți mai multă marfă în vitrine”, apoi cere explicații și dă alarmă de sancțiuni.

CAI Curtici s-a născut imediat după Revoluție, pe bazele fostului CAP din orașul arădean. Practic, cooperativa agricolă de producție comunistă nu a fost închisă, ci s-a adaptat la capitalism.

Povestea începe în 1987. Inginerul agronom Dimitrie Muscă a fost numit președinte și inginer șef la CAP „Lumea Nouă” din Curtici. În 1989, reușea deja o performanță: cooperativa a trecut de la cinci milioane de lei pierdere la nouă milioane de lei profit. Bonus, Muscă a dechis o brutărie în sat. După Revoluție, inginerul s-a trezit în curtea CAP-ului cu majoritatea proaspeților proprietari de terenuri, foști agricultori cooperatiști.

„E păcat să se desființeze CAP-ul nostru. Cu ce o să ne alegem fiecare? Cu o cărămidă din grajd pe care s-o ducem acasă? Vrem să rămânem în continuare în asociație, iar tu să ne conduci pe mai departe, că ai făcut treabă bună până acum”, i-au spus oamenii.

Cooperativa Agroindustrială funcționează acum în sistem de holding, asociind două societăți cu producție vegetală, CAI Curtici și CAI Olari, care lucrează 7.500 de hectare de teren.

Pământul nu e al cuiva anume, ci aparține celor 2.300 de curticeni sau urmași ai acestora, care l-au pus la comun așa cum era pe timpul CAP-ului comunist. Doar că acum primesc parte din câștig. În medie, fiecare are cam 3 hectare, niciunul 100.

În plus există fermele de animale, fabrica de lactate și abatorul, și cele 29 de magazine de desfacere a produselor animaliere, din care 9 în Timișoara și 20 în Arad.

În timp ce agricultorii din toată România se plâng că cel puțin o treime din culturi le-a fost compromisă, la CAI Curtici s-a recoltat cea mai mare producție de grâu din țară. „În fiecare an luăm decizia de a planta cea mai mare suprafață cu acea cultură cares se dovedește a fi cea mai rentabilă. Sezonul acesta, cel mai rentabil a fost grâul. Am plantat 4.000 de hectare cu grâu și am obținut 7.013 kg la hectar. Pentru însămânțări folosim exclusiv grâu românesc, produs de Stațiunea de cercetare Fundulea. Este un grâu cu o calitate de panificație excelentă, cu gluten 32 – 34%, proteină 14 – 15%”, explică Dimitrie Muscă.

Chiar dacă la Curtici se face cel mai bun grâu pentru făina de panificație, 3.000 de tone din producția acestui an a fost oprită pentru hrana animalelor, ca să aibă carnea bună, să nu fie hrănite cu îngrășăminte și chimicale.
Pentru porci, dar și pentru vacile de aici a mai plantat 125 de hectare de lucernă, 3.500 de hectare de porumb, floarea soarelui. În fiecare an, după recoltare, cei 2.300 de proprietari de teren primesc, pentru fiecare hectar, câte 750 kg de grâu și tot atâta de porumb.

Cei care nu vor roadele pământului iau 260 de euro pe hectar sau, în loc de grâu, își asigură pâinea pentru tot restul anului. Cantitatea de o tonă și jumătate la hectar nu se dă nici în țară, nici în Europa și nu se dă nicăieri în lume.

„Anual, profitul se redistribuie pentru dezvoltare”, spune Muscă. Pentru lucrul pământului, Muscă mizează pe calitatea germană. 17 tractoare Fendt, 14 combine Class, 5 semănătoare Horsch, 5 prășitoare – așa arată o parte din parcul motorizat.

Toate sunt niște mașinării computerizate, au sute de cai putere și sunt capabile să lucreze 300 de hectare zilnic. În plin sezon, cei care lucrează pe combine sunt remunerați cu câte 100 de euro pe zi.
Tractoriștii primesc și ei câte 70 de euro pe ziua de muncă în plină campanie agricolă. „Mașinile au valoare mare. Oamenii care lucrează cu ele trebuie să fie responsabili. Trebuie să fii plătit corect ca să exploatezi corect utilajele”, spune Muscă.

La CAI Curtici funcționează întregul circuit al unui business bine pus la punct: pe pământul oamenilor intrați în cooperație se produc cerealele, din acestea se fac furajele pentru animale, abatorul și fabrica de lactate sunt tot ale holdingului, iar produsele se vând doar în magazinele proprii.

„Eu știu ce am aici și nu mă compar cu alții. La fel de adevărat este că în niciun an nu am avut profit sub un milion de euro. România ar putea arăta așa, dacă cei din domeniul acesta ar înțelege să lucreze serios. Să muncească, să fie corecți cu toți cei care intră în circuit”, spune Muscă.

Directorul își permite luxul de a-și „crește” ingineri din rândul tinerilor care se angajează la CAI la terminarea școlii, ca să își facă bani de vacanță. Iar oamenii dau de bine și nu mai pleacă.