În R.Moldova ar putea fi interzisă utilizarea veselei de unică folosință din plastic. Amenzi de până la 12.000 de lei
-
24 Iunie 2018 16:53
În Republica Moldova ar putea fi interzisă utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, tacâmurilor și a bețișoarelor de unică folosință din plastic, cu excepția celor biodegradabile. Măsura urmează să fie aplicată din data de 1 ianuarie 2021.
Proiectul de completare a Legii cu privire la comerțul interior a fost înregistrat, recent, în Parlament, notează BizLaw.md
De asemenea, se propune completarea Codului contravențional astfel încât utilizarea și comercializarea veselei din plastic se va sancționa după cum urmează:
- persoana fizică – amendă de la 60 la 90 de unități convenționale, adică de la 3.000 până la 4.500 de lei;
- persoana juridică – amendă de la 120 la 240 de unități convenționale (de la 6.000 până la 12.000 de lei) sau cu amendă în valoarea produsului, dar nu mai puțin de 240 de unități convenționale.
Încălcările vor fi constatate și examinate de către poliție și de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.
Autorii proiectului spun că drept alternativă pentru vesela de unică folosință din plastic poate servi cea produsă din hârtie, făină de porumb, cânepă organică, zaharuri, grâu, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr, amidon, resturile din mere sau cele formate din aditivi biodegradabili.
Amintim că anul trecut Parlamentul a aprobat interzicerea treptată, începând cu data de 1 ianuarie 2019, a utilizării și comercializării pungilor din plastic. Pentru asemenea încălcări, persoanele fizice se vor sancționa cu amendă de la 5.000 la 7.500 de lei, iar persoanele juridice – cu amendă de până la 10.000 de lei.