În Republica Moldova, unul din patru decese este asociat consumului de alcool
-
25 Octombrie 2021 12:54
Vinul rămâne cea mai consumată băutură alcoolică în Republica Moldova, inclusiv printre femei, fiind urmat de bere. În regiunile rurale, preponderent se consumă vin, iar în mediul urban – băuturile alcoolice tari. Berea, în majoritatea cazurilor, se consumă de tineri cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani. În țară, unul din patru decese (26,1%) este asociat consumului de alcool, arată un comunicat de presă publicat astăzi de Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Cifrele au fost citate de specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică la o întrevedere cu președintele Asociației SAF (Sindromul alcoolului fetal), Denis Lamblin, organizată, în data de 21 octombrie, la ambasada Franței la Chișinău, transmite IPN.
Consumul de alcool reprezintă una dintre cele mai importante probleme social-economice și de sănătate publică și, concomitent, se numără printre primii cinci factori de risc pentru bolile netransmisibile. Riscul de a afecta sănătatea crește odată cu fiecare băutură alcoolică consumată, atenționează specialiștii.
Republica Moldova se află în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor în lume, cu toate că în ultimii ani se atestă o diminuare a acestuia: de la 15,2 litri alcool pur/locuitor la vârsta de 15+ ani, în anul 2016, la 12,9 litri în anul 2019. Potrivit Observatorului Global al Sănătății al OMS, bărbaților le revine 20,6 litri alcool pur/locuitor, iar femeilor 5,9 litri.
La gravide, consumul de alcool este un factor de risc pentru evoluția sarcinii, fiind asociat cu moartea fătului, avort spontan, naștere prematură, creștere intrauterină deficitară a fătului, greutate mică la naștere a nou-născutului. Alcoolul interferează cu dezvoltarea normală a diferitelor țesuturi și organe ale fătului, în principal la nivelul sistemului nervos, determinând un spectru de tulburări ireversibile cunoscute sub denumirea de sindrom alcoolic fetal.
Tulburările Alcoolice Fetale sunt 100% prevenibile, iar cea mai bună metodă este evitarea completă a consumului de alcool în timpul sarcinii sau în perioada în care femeia își dorește să conceapă un copil și nu știe cu siguranță dacă este sau nu însărcinată. Nu există o cantitate de alcool care poate fi consumată fără riscuri în timpul sarcinii și niciun tip de alcool fără riscuri asociate. Nu există un interval de timp în sarcină când consumul de alcool este lipsit de riscuri, notează specialiștii.