În Republica Moldova ar putea apărea o lege distinctă pentru a reglementa protecția secretelor comerciale
-
16 August 2023 17:55
O lege națională privind reglementarea protecției secretelor comerciale ar putea apărea, în curând, în Republica Moldova. Un proiect de lege în acest sens a fost publicat pentru consultări publice. Documentul stabilește norme privind protecția împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale de secrete comerciale.
Potrivit proiectului, secret comercial sunt informațiile care îndeplinesc cumulativ următoarele cerințe:
- sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau ușor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informații în cauză;
- au valoare comercială prin faptul că sunt secrete;
- au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanțele date, luate de către persoana care deține în mod legal controlul asupra informațiilor respective, pentru a fi păstrate secrete.
Utilizarea sau divulgarea unui secret comercial va fi considerată ilegală ori de câte ori este săvârșită, fără consimțământul deținătorului secretului comercial, de către o persoană care îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:
- a dobândit secretul comercial în mod ilegal;
- încalcă un acord de confidențialitate sau orice altă obligație de a nu divulga secretul comercial;
- încalcă o obligație contractuală sau de altă natură care limitează utilizarea secretului comercial.
Pentru încălcarea normelor privind secretul comercial, instanțele ar putea stabilie despăgubirilor proporționale cu prejudiciul real suferit ca urmare a dobândirii, utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial. În acest sens, vor fi luați în considerare toți factorii corespunzători, cum ar fi consecințele economice negative asupra părții lezate, inclusiv profitul ratat de acesta, beneficiile necuvenite realizate de făptuitor și, dacă este cazul, orice alt element în afara factorilor economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat deținătorului secretului comercial prin dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretului comercial.
Totodată, cu titlu de alternativă, instanța de judecată va putea stabili, în cazuri adecvate, o valoare forfetară a despăgubirilor pe baza unor elemente cum ar fi, cel puțin, valoarea redevențelor sau a drepturilor care ar fi fost datorate dacă făptuitorul ar fi solicitat autorizarea de a utiliza secretul comercial în cauză.
În prezent, regimul de protecție al secretului comercial este reglementat de Codul Civil.