În regiunea transnistreană au fost deschise 30 de centre de încălzire și cazare temporară

  • 03 Ianuarie 19:45
În regiunea transnistreană au fost deschise 30 de centre de încălzire și cazare temporară

30 de puncte de încălzire și cazare temporară, cu o capacitate totală de 1.325 de locuri, au fost deschise în diferite localități din regiunea transnistreană, transmite IPN.

Locațiile au fost amenajate acum trei zile, când a fost sistată livrarea gazelor în regiunea transnistreană. În multe clădiri, inclusiv școli, grădinițe și instituții administrative, a fost oprită și alimentarea cu agent termic.

În contextul deficitului de resurse, autoritățile transnistrene au activat un echipaj operativ, care monitorizează criza energetică, și au pus la dispoziția populației o linie telefonică de urgență pentru suport. În perioada următoare, pe măsură ce temperaturile scad, se estimează noi dificultăți și provocări suplimentare, scrie presa locală.

Deși Centrala de la Cuciurgan a trecut la cărbune, administrația de la Tiraspol a subliniat că această soluție este temporară, iar în următoarele 50 de zile centrala poate asigura regiunea cu necesarul de energie electrică.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:2,06 m/s
Tue
14
Wed
17
Thu
16
Fri
15
Sat
16
Arhivă Radio Chișinău