În mai puțin de o săptămână vom afla rezultatele sondajului. Acum majoritatea sunt pro Unire
-
10 Aprilie 2018 08:35
Chișinăuienii mai au la dispoziție șase zile pentru a participa la consultarea publică privind Unirea cu România, lansată la începutul săptămânii trecute de către Centrul Social-Politic European.
Până acum, peste 17 mii de persoane și-au exprimat opțiunea în cadrul sondajului online pe platforma electronică decid.md. Circa 70 la sută dintre acestea s-au pronunțat în favoarea Unirii, iar 30% – împotrivă.
Organizatorii au deschis mai multe corturi de consultare în toate sectoarele din mun. Chișinău, printre care unul în fața Primăriei, la Kilometrul 0 lângă Poșta Moldovei, unde cei interesați își pot exprima opinia și în formă scrisă, în legătură cu Unirea.
Cercetarea sociologică se va încheia în Chișinău pe 14 aprilie. Organizatorii își propun să realizeze cel mai amplu sondaj de opinie privind opțiunea locuitorilor din Chișinău în ceea ce privește unificarea celor două state.
La etapa a doua, consultarea publică ar urma să fie extinsă și la nivel național.