În Chișinău se desfășoară campania de salubrizare de toamnă

  • 29 Septembrie 2020 10:07
În Chișinău se desfășoară campania de salubrizare de toamnă

În perioada 26 septembrie – 26 noiembrie, pe teritoriul municipiului Chișinău se desfășoară campania de salubrizare de toamnă, transmite MOLDPRES.

Primarul Ion Ceban a semnat o dispoziție prin care serviciile gospodărești din municipiul Chișinău sunt antrenate în campania de salubrizare de toamnă. Astfel, toate serviciile gospodărești din capitală și preturile de sector, vor asigura desfășurarea eficientă și rezultativă a activității de salubrizare a teritoriului municipiului.

Potrivit dispoziției, autoritățile administrației publice locale vor contribui la îmbunătățirea situației din Chișinău prin salubrizarea străzilor și a sistemelor de canalizare, trotuare, stații de așteptare, teritoriile instituțiilor sociale și a curților blocurilor de locuințe; redresarea stării de lucruri la platourile de acumulare a deșeurilor și depozitarea separată a gunoiului; lichidarea gunoiștilor neautorizate.

Autoritățile municipale au demarat activitățile privind curățenia în oraș sâmbăta, 26 septembrie, când a fost organizată o amplă campanie de salubrizare a parcurilor și zonelor verzi din oraș cu genericul „Marea Curățenie".

Sursa:MOLDPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Sat
6
Sun
8
Mon
9
Tue
11
Wed
12
Arhivă Radio Chișinău