În acest an, la Ziua Națională a Vinului vor participa 47 de producători
-
14 Septembrie 2017 13:31
Un număr record de producători autohtoni de vinuri – 47 de producători – vor participa în acest an la Ziua Națională a Vinului. Sărbătoarea se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale, cu sloganul: „Păstram legenda vie”, în zilele de 7 și 8 octombrie. Bugetul prevăzut este de 2,7 milioane de lei, transmite IPN.
Viceministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Vasile Luca, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că se va promova consumul moderat de alcool. Industria vitivinicolă este de maximă importanță pentru Republica Moldova și datorită suportului partenerilor de dezvoltare, dar și cu implicarea directă a producătorilor autohtoni, în acest sector au loc schimbări majore, accentul fiind pus pe calitatea producției vitivinicole, fapt care duce la creșterea atractivității ei, a spus oficialul.
Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, a comunicat că doritorii vor putea procura, la prețul de 150 și 250 de lei, un set cu un pahar reciclabil și vor putea degusta din vinurile a 22 de producători care s-au alăturat conceptului. Pachetul promoțional va conține și două abonamente de călătorie cu troleibuzul, valabile pe parcursul celor două zile de sărbătoare. Totodată, vaucher-ul va oferi și posibilitatea de a obține apă gratuit și reduceri la produsele promoționale ale evenimentului, cum ar fi: tricourile, chipiurile etc.
O noutate promovată va fi posibilitatea de a verifica nivelul de alcool din sânge. În acest scop vor fi puse la dispoziție cinci mii de etiloteste. De asemenea, va fi organizată tradiționala Școală a Vinului. În premieră, va fi lansat „Parcursul olfactiv”, cu acces liber pentru adulți și copii – exercițiu care le va permite să identifice aromele standard din vinuri.
În urma vânzării produselor promoționale cam jumătate din banii cheltuiți pentru organizarea evenimentului se întorc, a spus directorul Oficiului Național al Viei și Vinului. În acest an va fi dublat numărul responsabililor de menținerea securității și ordinii publice. Vor fi atrași și voluntari care vor strânge deșeurile și le vor sorta pentru a fi reciclate. Vizitatorii vor avea posibilitatea să se relaxeze în trei zone special amenajate. Începând cu ora 18.00, în scena din Piața Marii Adunări Naționale vor urca artiști autohtoni. Concertul va dura până la ora 23.00 și va culmina cu un spectacol de lumini.