În 2020 s-a atestat o dinamică pozitivă a comerțului exterior între R.Moldova și Japonia

  • 17 Martie 2021 17:36
În 2020 s-a atestat o dinamică pozitivă a comerțului exterior între R.Moldova și Japonia

În anul 2020 s-a atestat o dinamică pozitivă a comerțului exterior între Republica Moldova și Japonia, în pofida provocărilor generate de criza pandemică. Volumul comerțului exterior a înregistrat o creștere de 9,5% în comparație cu anul 2019, iar volumul exporturilor, pentru aceeași perioadă, a crescut cu 18,27 %. Precizările aparțin secretarului general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, făcute la întrevederea cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama, transmite IPN.

În cadrul discuției, părțile au făcut schimb de opinii pe marginea agendei relațiilor bilaterale. În particular, au fost abordate subiecte ce țin de evoluția relațiilor comercial-economice dintre cele două state și cadrul de asistentă pentru dezvoltare. Lilia Palii a menționat că Japonia este un partener strategic al Republicii Moldova. În context, a fost evidențiat cadrul de cooperare tehnică pe domeniul susținerii sectorului ÎMM și agricultură, precum și de consolidare a capacităților instituționale a funcționarilor publici. De asemenea, a fost reiterată importanța desfășurării activității investitorilor niponi în Republica Moldova.

Oficialii au pus în discuție oportunitățile de extindere a activităților investiționale și comerciale. Secretarul general a lansat o invitație investitorilor niponi să beneficieze de oportunitățile create în Republica Moldova și să investească inclusiv în cadrul noilor instrumente create, precum Platformele Industriale Multifuncționale. La rândul său, Yoshihiro Katayama a menționat că mizează pe o colaborare la fel de dinamică în continuare cu Republica Moldova, nemijlocit cu MEI.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău