Imunizarea copiilor poate fi făcută dacă studii ultra obiective îi dovedesc utilitatea, medic

  • 24 Septembrie 2021 12:00
Imunizarea copiilor poate fi făcută dacă studii ultra obiective îi dovedesc utilitatea, medic

Doctorul habilitat în științe medicale, profesorul universitar Victor Cojocaru, reprezentat al Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, susține imunizarea, inclusiv a copiilor, dacă este demonstrat științific, prin studii ultra obiective, că aceasta este benefică pentru societate, pentru copii.

În cadrul unei runde online de întrebări-răspunsuri, organizate de Academia de Științe a Moldovei, moderatoarea evenimentului, academicianul Eva Gudumac, l-a întrebat despre utilitatea dispanserizării copiilor – adică a urmăririi stării lor de sănătate chiar și atunci când nu dau semne de boală. „Noi trebuie, suntem obligați să credem în studiile respective. Căci ele au trecut și expertize multiple, expertize științifice. E demonstrat că este benefic. Cartotecă – date de sănătate a copiilor, acesta este un mare plus pentru societate. E bine să știm de ce patologii suferă copiii noștri, care este condiția lor fizică, condiția lor mentală. Căci multe lucruri pot fi schimbate. Poate fi îmbunătățită starea lor. Acesta este viitorul nostru”, a răspuns profesorul.

Comentând pozitiv necesitatea aprofundării măsurilor de profilaxie, Victor Corjocaru s-a referit și la necesitatea fortificării capacităților de acțiune în secțiile de terapie intensivă, unde activează domnia sa. „În acest context, am și eu interesul meu: să mai acordăm atenție și la partea cealaltă,  unde mor pacienții – la terapia intensivă, să o fortificăm cu cadre, cu utilaj, ca numărul cazurilor letale să fie mai mic. Adică să mergem în întâmpinare: pe de o parte, cu profilaxia îmbolnăvirilor în masă, și pe de altă parte, cu micșorarea vădită a letalității”, a subliniat medicul.

Evenimentul a fost un răspuns la adresarea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică către comunitatea academică. Victor Cojocaru este șef al Catedrei de anesteziologie și reanimatologie nr. 2 a USMF „Nicolae Testemițanu", sef al Clinicii Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, instituție în care sunt tratați cei mai gravi pacienți infectați cu COVID-19. Dialogul a fost moderat de Eva Gudumac, academician, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău