Implementarea Programului de recunoaștere reciprocă a agenților economici autorizați R.Moldova – UE: Reprezentanții Serviciului Vamal, în vizită de validare în Germania

  • 06 Mai 2022 19:27
Implementarea Programului de recunoaștere reciprocă a agenților economici autorizați R.Moldova – UE: Reprezentanții Serviciului Vamal, în vizită de validare în Germania

În perioada 3-5 mai, delegația Serviciului Vamal al Republicii Moldova, condusă de directorul adjunct, Lidia Ababii, s-a aflat la Augsburg, Germania, pentru vizita de validare a Programului AEO din Germania în contextul implementării programului de Recunoaștere reciprocă a agenților economici autorizați (AEO) Republica Moldova - Uniunea Europeană. În comun cu expertul AEO din cadrul Direcției Generale Impozitare și Uniunea Vamală (DG TAXUD) a Comisiei Europene, a expertului din cadrul administrației vamale a României, cât și al Înaltului Consilier al Uniunii Europene în Republica Moldova pe domeniul vamal și fiscal, a fost evaluată funcționalitatea programului AEO din Germania prin prisma compatibilității acestuia din punct de vedere operațional cu standardele aplicate în Republica Moldova, în vederea recunoașterii reciproce.

Timp de trei zile, delegația Serviciului Vamal al Republicii Moldova s-a familiarizat cu structura organizațională a programului AEO din Germania, metodologia analizei de risc, procesul de aplicare, autorizare și monitorizare. De asemenea, au fost efectuate vizite de lucru la două companii deținătoare a statutului AEO din Germania.

Această activitate se înscrie în șirul vizitelor de lucru stabilite în planul de acțiuni de implementare a Acordului de Recunoaștere Reciprocă a Programelor AEO din Republica Moldova - Uniunea Europeana (România 22-24 februarie 2022, Germania 3-5 mai 2022), o prioritate care derivă din angajamentele asumate conform Acordului de Asociere, precizează Serviciul Vamal într-un comunicat. 

Menționăm, că Uniunea Europeană a acordat asistență Serviciului Vamal al Republicii Moldova în dezvoltarea unui sistem complex de schimb de date pentru recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Noul sistem de schimb de date AEO este primul sistem de conectare între autoritățile vamale ale Republicii Moldova și statele membre ale Uniunii Europene, deschizând astfel calea pentru viitoarele instrumente de cooperare între parteneri.

Încheierea Acordului de Recunoaștere Reciprocă a Programelor AEO între Republica Moldova și statele membre ale Uniunii Europene va oferi anumite beneficii mutuale agenților economici, printre care tratamente prioritare la trecerea frontierei - o bandă specială destinată deținătorilor autorizației AEO și un număr redus de controale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:90 %
Vint:8,23 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău