Începutul perioadei electorale

Parlamentul a stabilit, la 16 mai 2024, data desfășurării alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional pentru ziua de 20 octombrie curent. Despre data desfășurării scrutinelor se știa de mult timp, totuși, formalizarea oficială a termenelor contează pentru demararea pregătirilor în vederea desfășurării celor două exerciții electorale. Potrivit Codului electoral, majoritatea procedurilor electorale au drept punct de referință perioada electorală, cuprinsă între ziua adoptării actului cu privire la stabilirea datei scrutinului și ziua în care rezultatele alegerilor sunt confirmate de către organele competente, dar nu mai mare de 120 de zile. Respectiv, perioada electorală va începe la 22 iunie 2024.

De fapt, potențialii concurenți electorali și un șir de elemente dubioase s-au angajat în pregătiri pentru alegeri încă aproximativ un an în urmă. Au urmat alegerile locale din 5 noiembrie 2023, care au servit drept poligon pentru testarea potențialului electoral al principalelor partide politice înaintea scrutinului prezidențial din 2024. Rezultatele alegerilor locale au confirmat că doar aproximativ vreo 10 formațiuni politice, din cele peste 60 existente, dispun de un anumit potențial pentru a influența, într-o anumită măsură, rezultatele alegerilor prezidențiale. În astfel de circumstanțe, ținând cont de polarizarea profundă a societăți pe dimensiunea integrării europene vs. eurasiatice, contează capacitatea forțelor politice de a se coaliza pentru înclinarea balanței în favoarea unui candidat pro-european sau a oponentului acestuia, respectiv, în favoarea integrării europene sau eurasiatice.

În căutarea candidatului unic al opoziției la alegerile prezidențiale

Sondajele de opinie evidențiază în mod stabil doar doi candidați cu șanse mari de a câștiga scrutinul prezidențial – președintele în exercițiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, și ex-președintele, Igor Dodon. Primul și-a anunțat intenția de a candida încă la 24 decembrie 2023, iar cel din urmă manevrează pentru a obține un suport larg al opoziției pro-ruse.

Deocamdată, niciunul din cei doi candidați nu poate avea certitudinea că va câștiga scrutinul prezidențial, de aceea, pe lângă rating-urile de încredere și intențiile de vot ale cetățenilor contează foarte mult un șir suplimentar de factori. Este de remarcat că în calitate de președinte în exercițiu, Maia Sandu poate participa la scrutin doar în calitate de candidat independent. Este adevărat, cu posibilitatea să fie sprijinită de anumite forțe politice pro-europene. Nu încape îndoială că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), de guvernământ, pe care Maia Sandu l-a fondat în mai 2015 și l-a condus până în noiembrie 2020, va susține candidatura acesteia. De cealaltă parte, Igor Dodon, poate fi atât candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), la conducerea căruia a revenit după o pauză de aproximativ doi ani, cât și al unui bloc electoral larg. În sensul celor menționate, Maia Sandu și Igor Dodon pot schimba rolurile pe care le-au avut în competiția prezidențială din 2020.  

Fiecare dintre cei doi candidați principali au avantaje și dezavantaje în raportul dintre ei. Este adevărat că Igor Dodon e un comunicator mult mai abil decât Maia Sandu. Acest avantaj iese în evidență în așa-zisul proces de identificare a candidatului comun al opoziției. Identificarea candidatului comun al opoziției nu e un moft sau o bună intenție lipsită de raționamente de ordin practic. Eventualul candidat comun al opoziției ar avea menirea să mobilizeze electoratul protestatar pentru a nu admite victoria din primul tur al președintelui în exercițiu.

Forțele politice pro-europene nici măcar nu discută despre identificarea unui candidat comun la prezidențiale. De fapt, este un mare dezavantaj al președintelui Maia Sandu că s-a învrednicit să-și creeze opoziție proeuropeană, în persoana Blocului Politic Împreună (BPÎ). Incapacitatea de a comunica eficient în vederea consolidării forțelor proeuropene, într-un moment critic pentru sorțile țări, este un handicap dificil de ignorat. În astfel de circumstanțe, ținând cont de criticismul ireconciliabil al BPÎ față de președintele Maia Sandu și PAS, singura speranță a acestora din urmă e ca BPÎ să nu fie constituit din idioți utili ai taberei adverse.

Manevrele liderului PSRM

De identificarea candidatului comun al opoziției s-au îndeletnicit președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, președintele Platformei Moldova, ex-guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah, dar fără vreun succes. Este de remarcat că, în contrast cu Maia Sandu, principalul său oponent politic – Igor Dodon, nu a respins invitațiile de a participa la unirea forțelor opoziției. În calitate de politician experimentat, Dodon a condiționat suportul pentru candidatul unic, insistând pe confidențialitatea eforturilor (vezi min.06.30) și pe profilul nepartinic al eventualului pretendent. Evident, conștient fiind că are cel mai mare rating printre candidații de opoziție, Igor Dodon le-a dat de înțeles potențialilor aliați, fără a-i antagoniza, că nu au decât să caute un astfel candidat comun, asumându-și un rol îngăduitor, pasiv. În caz de nereușită, soluția nu va putea fi alta decât susținerea candidatului PSRM, fie în primul sau al doilea tur de scrutin. După toate aparențele, ex-premierul Ion Chicu a înțeles manevrele lui Igor Dodon, și a anunțat, încă la 24 februarie 2024, că PDCM va avea propriul candidat la prezidențiale. Anunțul nu provocat supărări publice și nici n-a blocat eforturile de identificare a candidatului unic.

După stabilirea datei alegerilor prezidențiale, Igor Dodon a decis, cu multă inspirație, că e tocmai timpul să deconspire participanții la consultări, insistând pe identificarea candidaturii comune, deși înțelege că aceasta nu poate fi identificată. În același timp, potențialii aliați ai PSRM nu au motive de supărare pentru faptul că au fost deconspirați. Vorba e că Ion Chicu și Irina Vlah au anunțat ei însăși, separat și în perioade diferite, că au interesul și participă la consultări privind unirea eforturilor opoziției și, respectiv, identificarea unui candidat unic la prezidențiale. Ceilalți participanți deconspirați puțin contează și au fost numiți cu diminutive sau printre altele pentru a le sublinia ponderea insignifiantă. Totuși, deconspirarea a avut un scop precis – anunțarea opiniei publice despre faptul că clonele șoriste nu participă la procesul de identificare a candidatului comun.

De fapt, după ce gorilele comuno-socialiste i-au blocat accesul unuia dintre exponenții clonelor șoriste în fruntea coloanei manifestației din 9 ma,i a devenit clar că opoziția rămâne divizată. Respectiv, există un indicator suplimentar că identificarea unui candidat comun al opoziției pro-rusești la alegerile prezidențiale este aproape imposibilă. Deși, ar fi greșit să ne grăbim cu concluziile, mai ales după ce fugarului, Ilan Șor, s-a învrednicit de obținerea cetățenii ruse. Este curios că obținerea cetățeniei ruse de către Ilan Șor a coincis cu dezbaterile din presa israelită pe marginea creșterii antisemitismului în Rusia, care a izbucnit cu o nouă forță după atacul statului evreu de către teroriștii din gruparea HAMAS, fenomen confirmat de sondajele de opinie, care arată că propaganda rusească împotriva Israelului are drept efect faptul că aproximativ 1/3 din cetățenii Rusiei, față de 1/5 acum doi ani, consideră că evreilor nu ar trebui să li se permită să intre în Rusia. Într-un astfel de context, este extrem de grăitoare importanța lui Ilan Șor și a rețelei clonelor sale pentru planurile Kremlinului în Republica Moldova.

Propunerea imposibilă a liderului PSRM pentru candidatura unică a opoziției

Pentru a părea constructiv, Igor Dodon l-a exemplificat pe ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în calitate de potențial candidat comun. Curiozitatea constă în faptul că, în același timp, Dodon insistă că Alexandr Stioanoglo va reveni, cu certitudine, în funcția de procuror general, după câștigarea prezidențialilor de către opoziție. Cum e posibil așa ceva, Igor Dodon nu ne-a explicat. Vorba e că eventualul accept al lui Alexandr Stoianoglo de a deveni candidatul comun al opoziției la funcția de președinte pune cruce pe eforturile acestuia de a fi restabilit în funcția de procuror general. E limpede că dacă învinge în cursa prezidențială, atunci va deveni șef al statului, iar dacă pierde, rămâne cu pecetea de exponent al opoziție pro-rusești în frunte. Ambele variante ar face imposibilă eventuala revenire în funcția de procuror general. Respectiv, raționament lui Igor Dodon ne arată cât de sincer este liderul PSRM în efortul de identificare a candidatului comun al opoziției la alegerile prezidențiale.

Oricum, trebuie să recunoaștem că Igor Dodon a ochit doi iepuri dintr-o lovitură, rămânând, oarecum, loial potențialilor parteneri de coaliție, arogându-și dreptul de a-i însărcina să identifice, până la 31 mai, candidatul comun. Altminteri fiecare potențial candidat va fi în drept să participe pe cont propriu la alegeri, fără a se ataca reciproc pentru a-l susține pe cel mai puternic în al doilea tur. De aceea, putem presupune că, cel mai probabil, opoziția pro-rusească nu va avea un candidat comun la alegerile prezidențiale. Respectiv, rezultatele turului întâi vor identifica în mod natural candidatul comun al opoziției, care în cel de al doilea tur de scrutin va fi susținut de întreaga opoziție, care nu va avea altă soluție. Din acest punct de vedere, calculele lui Igor Dodon sunt pertinente.

Factorii imprevizibili

Nu încape îndoială că suprapunerea unui șir de crize de tot felul, provocate de destabilizarea situației regionale de pe urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei au erodat mult imaginea președintelui Maia Sandu și a partidului de guvernământ. Dar șirul de greșeli și acțiuni dubioase comise de unii exponenți ai guvernării PAS, precum și reformele compromise, mai ales cea din justiție, devalorizează scuzele pentru efectele negative ale agresiunii rusești asupra economiei țării. Din acest punct de vedere, guvernarea pierde lupta propagandistică cu opoziția prorusească, susținută financiar de Rusia prin intermediul rețelei șoriste. În general, guvernarea PAS rămâne a fi extrem de slabă la capitolul comunicarea cu cetățenii și acesta este un factor de risc major pentru PAS.

Puși împreună, factorii menționați mai sus pot avea un efect imprevizibil asupra rezultatelor alegerilor prezidențiale. Respectiv, pentru guvernarea PAS este important, cel puțin, să obțină confirmarea ireversibilității vectorul integrării europene pentru viitorul Republicii Moldova. În acest sens, a fost lansată inițiativa modificării prin referendum a Constituției, după cum au procedat Georgia, în 2017, și Ucraina, în 2019. În condiții de război în regiune, având în vedere ambițiile expansioniste ale regimului putinist, acest demers este justificat. Problema e că el polarizează până la limită atitudinile clasei politice și a segmentelor sociale. În astfel de condiții nu sunt excluse provocări de tot felul, pe care le sesizăm cu o anumită frecvență, menite să inducă frică și anxietate.

Un alt factor imprevizibil este legat de eventualul comportament al Diasporei. Nu se știe și nici nu poate fi estimat eventualul comportament al cetățenilor moldoveni aflați peste hotare, care se cifrează la e aproximativ 1/3 din electorat. Mai poate el fi la fel de entuziasmat, precum a fost în 2016, 2020 și 2021, când votul Diasporei a cântărit aproximativ 10-15%? În orice caz, putem presupune că atât guvernarea, cât și opoziția, vor mobiliza toate resursele pentru a convinge alegătorii să susțină o opțiune electorală sau alta, precum și un vector de integrare regională.