Ikea începe vânzarea fabricilor din Rusia și concedierea angajaților ruși
-
15 Iunie 2022 17:01
Ikea, cel mai mare retailer de mobilier din lume, a anunțat miercuri că își reduce și mai mult operațiunile din Rusia, în urma războiului din Ucraina, demarând vânzarea fabricilor și concedierea celor aproape 15.000 de angajați, transmite Reuters, citat de Agerpres.
"Din păcate, condițiile nu s-au îmbunătățit, iar războiul devastator continuă. Afacerile și lanțurile de aprovizionare din întreaga lume sunt sever afectate și nu vedem că ar fi posibilă reluarea operațiunilor în viitorul apropiat", se arată într-un comunicat al Ingka Group, care deține toate magazinele Ikea din Rusia.
La începutul lunii martie, compania suedeză anunța că întrerupe operațiunile din Rusia și Belarus, inclusiv toate importurile și exporturile cu aceste țări. Angajații Ikea din Rusia sunt plătiți până la finalul lunii august.
Deținătorul brandului Inter IKEA, care este și responsabil cu aprovizionarea, a anunțat că va începe să caute noi proprietari la cele patru fabrici ale sale și va reduce numărul de angajați.
"Importurile și exporturile de bunuri Ikea în Rusia și Belarus rămân blocate", a informat compania suedeză.
În 2000, Ikea a deschis primul magazin în Rusia, iar acum are 17 magazine și 14 centre comerciale.