Igor Șarov: Legăturile dintre cercetătorii din R. Moldova și România - strânse, indiferent de guvernele ce s-au perindat
-
14 Iulie 2023 15:14
Legăturile dintre cercetătorii din Republica Moldova și România au fost mereu puternice, indiferent de guvernele care s-au perindat în cele două state sau ideologiile promovate în anumite perioade. O declarație în acest sens a făcut rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor Șarov în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Integrare prin instruire și cercetare, proiecte educaționale moldo-române”, organizată de Agenția de presă IPN.
„La nivel de ministere au existat fie relații mai puternice, fie relații mai slabe, dar, indiferent de acestea, legăturile între cercetători s-au păstrat pe parcursul anilor. Dacă vreți, universitățile au fost bastioane de promovarea științei, a literaturii, a limbii române”, a declarat Igor Șarov.
Întrebat fiind ce s-a ratat în relația dintre Republica Moldova și România pe parcursul anilor și unde se putea de depus mai mult efort în domeniul discutat, Igor Șarov a declarat că doar „timpul poate arăta acest lucru”.
Rectorul USM este de părere că economia unei țări și sistemul educațional, domeniul cercetării sunt interconectate, iar investițiile ce se fac astăzi, inclusiv cu suportul României, vor da roade peste ani, nu imediat. „Trebuie să înțelegem că rezultatele nu vin imediat. Rezultatele din investiții vin într-o lungă perioadă de timp. Suntem un stat independent și suveran. Problemele de limbă, istorie și patrimoniu trebuie să fie o predilecție pentru oricare din guvernări. Concluzia este una: fără finanțare adecvată, să nu ne așteptăm la rezultate și să nu ne întrebăm de ce nu vin tinerii în știință”, a declarat Igor Șarov.
Fostul ministru al educației declară că fără finanțare adecvată, rezultate nu vor veni, deoarece entuziaști sunt deja epuizați. „Dacă vorbim despre interesul tinerilor, trebuie să spunem că este o generație mult mai pragmatică, care vrea să vadă rezultatele astăzi. Aici, este necesar un complex întreg de idei, altfel vom ajunge la chestiuni declarative: de ce nu vin tinerii și să încercăm să căutăm vinovații”, a declarat Igor Șarov.
Igor Șarov spune că nu ar trebui să existe o abordare populistă în acest sens și să se caute mereu vinovații printre miniștri sau în guverne. Este nevoie de o viziune mai largă, dar care să se bazeze pe ideea că succesele într-un sistem educațional bine gândit sunt și succesele din domeniul economiei. „Trebuie să fim conștienți că trebuie să întărim economia. Unde vedem noi această economie? Doar în Uniunea Europeană”, a adăugat Igor Șarov.
Dezbaterea publică cu genericul „Integrare prin instruire și cercetare, proiecte educaționale moldo-române” este organizată în cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare”, realizat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.