Igor Grosu s-a întâlnit la București cu Ilie Bolojan: „Implicarea înseamnă mult pentru noi și rămâne o contribuție importantă la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului”

  • 13 Mai 08:18
Igor Grosu s-a întâlnit la București cu Ilie Bolojan: „Implicarea înseamnă mult pentru noi și rămâne o contribuție importantă la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului”

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a reafirmat sprijinul ferm al Guvernului de la București pentru procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis în cadrul întrevederii cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat în vizită în, pentru a participa la cea de-a 10-a ediție a Black Sea and Balkans Security Forum.

Igor Grosu i-a mulțumit lui Ilie Bolojan pentru deschiderea și sprijinul constant oferit R. Moldova, subliniind că datorită implicării sale personale, mai multe proiecte importante pentru Republica Moldova și România au fost impulsionate și accelerate.

„Am încheiat vizita de la București cu o discuție bună și caldă cu prim-ministrul Ilie Bolojan. I-am mulțumit pentru deschiderea, implicarea și sprijinul constant oferit țării noastre. Datorită implicării sale personale, mai multe proiecte importante pentru Republica Moldova și România au fost impulsionate și accelerate - de la infrastructură și interconectare, până la cooperarea economică și sprijinul pentru parcursul nostru european. Îi sunt recunoscător domnului Bolojan pentru implicarea sa plenară și pentru modul serios, deschis și cald cu care a susținut mereu relația cu Republica Moldova. Această implicare înseamnă mult pentru noi și rămâne o contribuție importantă la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului”, a declarat Igor Grosu pe pagina de Facebook.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează o vizită la București, acolo unde participă la Forumul de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor, care are loc în perioada 12–13 mai 2026.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
18,29
Nori împrăștiați
Umiditate:90 %
Vint:3,18 m/s
Thu
25
Fri
24
Sat
23
Sun
23
Mon
26
Arhivă Radio Chișinău