Igor Grosu efectuează o vizită oficială în Austria. Agenda discuțiilor va include consolidarea relațiilor moldo-austriece

  • 19 Aprilie 11:00
Igor Grosu efectuează o vizită oficială în Austria. Agenda discuțiilor va include consolidarea relațiilor moldo-austriece

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează, în perioada 19-21 aprilie curent, o vizită oficială în Austria, la invitația omologului său, președintele Consiliului Național al Republicii Austria, Walter Rosenkrant.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, la Viena, speakerul va avea întrevederi cu conducerea Legislativului austriac – președinții celor două camere, Walter Rosenkrantz și Markus Stotter – precum și cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Austria–Republica Moldova.

Agenda discuțiilor va include consolidarea relațiilor moldo-austriece, aprofundarea dialogului parlamentar și sprijinul Austriei pentru parcursul european al Republicii Moldova.

De asemenea, Igor Grosu va avea o întâlnire cu reprezentanții comunității de moldoveni stabiliți în Austria.

Programul vizitei mai include deplasări în teritoriu, printre care o vizită la Școala Profesională Agricolă din Krems, precum și discuții cu conducerea Universității de Științe Aplicate IMC Krems.

În anul curent, aceasta este prima vizită de lucru a speakerului Igor Grosu în Austria.

Relațiile diplomatice dintre cele două state au fost stabilite la 25 martie 1992.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
27,69
Nori împrăștiați
Umiditate:46 %
Vint:3,63 m/s
Thu
22
Fri
15
Sat
17
Sun
17
Mon
19
Arhivă Radio Chișinău