Igor Grosu: Avem nevoie de acțiuni rapide și incisive în combaterea corupției care rămâne o prioritate

  • 02 Februarie 2023 12:50
Igor Grosu: Avem nevoie de acțiuni rapide și incisive în combaterea corupției care rămâne o prioritate

Păstrarea păcii și siguranța cetățenilor, dezvoltarea mediului de afaceri la nivel regional și local, eliminarea birocrației, combaterea corupției, eficiența energetică, investițiile în domeniul educației și în sistemul de sănătate, dar și integrarea europeană, sunt prioritățile de ordin legislativ pentru acest an. Acestea au fost anunțate astăzi de către președintele Parlamentului Igor Grosu în cadrul primei ședinței în Plen a sesiunii de primăvară, scrie Radio Chișinău.

După 30 de ani, Rep. Moldova nu mai este dependentă de gazul rusesc, iar în următorii doi-trei ani 30 la sută din energia consumată ar trebui să fie din surse regenerabile.

În acest an avem o agendă ambițioasă și în pofida crizelor, noi trebuie să arătăm oamenilor că statul le poate oferi siguranță, a declarat șeful Legislativului Igor Grosu prezentând prioritățile pentru sesiunea de primăvară a Parlamentului:

În acest an ne propunem să aprobăm mai multe inițiative de susținere și dezvoltare a mediilor de afaceri. Este important să facem un efort masiv de eliminare a birocrației în diferite sectoare ale economiei. O altă prioritate este dezvoltarea satelor și orașelor din Moldova. Până în anul 2025 ne propunem ca cel puțin 30% din energia consumată în Moldova să fie produsă din resurse regenerabile proprii. De asemenea, trebuie să sporim eficiența energetică a edificiilor publice, pentru a reduce în perspectivă consumul și cheltuielile pentru energie. Rep. Moldova a făcut un pas important în direcția integrării europene în ultimul an. Integrarea europeană rămâne o prioritate a noastră. Este proiectul nostru de țară”,  a afirmat Igor Grosu.

Igor Grosu a precizat că Rep. Moldova în domeniul combaterii corupției are deja unele rezultate, dar lucrurile se mișcă mai greu decât și-ar fi dorit autoritățile. Totodată, prioritățile importante sunt și în domeniul educației și în cel al sănătății, a mai spus Igor Grosu:      
     
„Avem nevoie de acțiuni rapide și incisive în combaterea corupției care rămâne o prioritate. Să reformăm cât mai repede curtea supremă a justiției, să accelerăm votarea legii evaluării integrității tuturor judecătorilor și procurorilor, să avem un consiliu al magistraturii nou și toți din sistem să fie evaluați. Astfel vom avea succese. În domeniul educației la fel trebuie să depunem eforturi. Trebuie dusă până la capăt reforma învățământului superior și  actualizat codul educației. Totodată, sistemul de sănătate are nevoie de reforme și investiții serioase, pentru că cetățenii noștri merită servicii medicale de calitate”, a spus Igor Grosu. 

Potrivit regulamentului, Parlamentul se întrunește anual în două sesiuni ordinare. Sesiunea de primăvară începe în februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie, iar cea de toamnă începe în septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău