Igor Dodon este îndemnat să nu promulge modificările la Legea cu privire la asigurări

  • 07 Decembrie 2018 13:31
Igor Dodon este îndemnat să nu promulge modificările la Legea cu privire la asigurări

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este îndemnat să nu promulge modificările la Legea cu privire la asigurări, votate de Parlament la 29 noiembrie. Apelul este făcut de către avocatul Viorel Chetruşcă, care spune că are mandatul a peste 50 de companii de brokeraj în asigurări.

Avocatul a spus vineri, 7 decembrie, într-o conferință de presă la IPN, că una dintre modificări prevede majorarea capitalului social la inițierea afacerii și activitatea în domeniul de brokeraj de asigurări de la 100 de mii la 400 de mii de lei. Și acești bani nu vor putea fi utilizați în activitatea propriu-zisă, cum este în prezent. Totodată, pentru încheierea anumitor polițe de asigurări, a anumitor contracte, brokerii nu vor mai putea încasa onorarii și nu vor putea fi remunerați.

Potrivit avocatului, dacă amendamentele vor intra în vigoare, brokerii de asigurări, mai mult de 50 de companii din cele peste 60 existente pe această piață, vor fi nevoiți să-și sisteze activitatea. „Am solicitat președintelui să nu promulge legea. Totodată, ne-am adresat și partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, misiunilor diplomatice, ca să se implice pe cât pot în a stopa punerea în aplicare a acestei legi”, a declarat Viorel Chetruşcă.

Avocatul mai spune că nu se poate expune în avantajul cui se face acest lucru, dar regretă faptul că, în special, Comisia Națională a Pieței Financiare a susținut modificările, în pofida comentariilor negative ale experților în domeniu. Dacă amendamentele vor fi promovate, nu va mai fi concurență loială pe piață, nu va fi respectată interdicția monopolului în economie și nu va fi economie de piață, susține Viorel Chetruşcă.

„Brokerii de asigurări care m-au împuternicit să vorbesc acum au învățat, s-au străduit, au creat locuri de muncă, au investit bani considerabili, nimeni nu i-a ajutat și, acum, iată că sunt în disperare, forțați să se gândească la lichidări de afaceri și la plecare din țară”, a menționat avocatul, subliniind că astfel de inițiative contravin normelor europene.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chişinău
17,75 °C
cer senin
Umiditate:77 %
Vint:1,5 m/s
Sat
18 °C
Sun
18 °C
Mon
21 °C
Tue
19 °C
Wed
21 °C

Curs oficial BNM 24 Mai 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 20.0787 -0.0077
USD 18.0329 0.0479
RON 4.2187 0.0007
UAH 0.6843 0.0004
RUB 0.2785 -0.0017
Arhivă Radio Chișinău