Igor Dodon ar urma să revină la conducerea Partidului Socialiștilor la încheierea mandatului de șef de stat

  • 17 Noiembrie 2020 18:20
Igor Dodon ar urma să revină la conducerea Partidului Socialiștilor la încheierea mandatului de șef de stat

Igor Dodon ar urma să revină la conducerea Partidului Socialiștilor la încheierea mandatului de șef de stat la 23 decembrie 2020.

Pe contul său de Facebook, el scrie că a participat astăzi la ședința Consiliului Republican al PSRM și a acceptat propunerea de a reveni în funcția de lider al partidului.

Totodată, Igor Dodon a mulțumit echipei PSRM pentru susținerea acordată în campania electorală.

Am mulțumit conducerii și membrilor de partid, inclusiv organizațiilor teritoriale, pentru susținerea activă și munca enormă din perioada campaniei electorale”.

Deși a pierdut alegerile în fața Maiei Sandu atât în Rep. Moldova cât și în diaspora, Igor Dodon spune că în pofida rezultatului obținut, echipa sa a muncit bine și că aceasta a fost o experiență.

Am subliniat că, în pofida rezultatului obținut, aceasta este o experiență bună pentru noi toți și suntem obligați să ne continuăm activitatea constructivă în beneficiul poporului nostru, în special ținând cont de faptul că în interiorul Moldovei, aproape o jumătate dintre alegători au votat pentru candidatura mea. Astfel, diferența dintre mine și concurenta mea la secțiile din țară a constituit doar 27 de mii de voturi, așa că echipa noastră a muncit foarte bine”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău