Igor Dodon: Adresarea europarlamentarilor cu privire la modificarea sistemului electoral este ”presiune externă”
-
27 Iunie 2017 11:47
Președintele Igor Dodon a calificat drept ”presiuni externe” adresarea celor 25 de europarlamentari care au îndemnat autoritățile de la Chișinău să renunțe la modificarea sistemului electoral.
Într-un comentariu pe Facebook, Igor Dodon susține că proiectul de schimbare a modalității de vot va fi promovat în continuare.
„Pentru noi contează opinia cetățenilor și obiectivele de politică internă. Presiunile externe sunt contraproductive și nu ne afectează în niciun mod. Și Președinția, și fracțiunea parlamentară a socialiștilor au o poziție fermă și vom merge înainte cu proiectul votului mixt, așa cum ne-am asumat în fața cetățenilor”, scrie Igor Dodon.
Deși nu explică clar la cine se referă, Igor Dodon afirmă că „noi vom învinge la parlamentare”. „Dacă nu vom avea susținere pentru proiectul nostru în lectura a 2-a, atunci vom învinge în parlamentare din 2018 cu sistemul actual și apoi vom asigura aprobarea mixtului pentru alegerile urmatoare”.
Un grup de 25 de europarlamentari, care reprezintă majoritatea grupurilor politice din Parlamentul European, a adresat o scrisoare autorităților de la Chișinău, în care le cer să renunțe la schimbarea sistemului de vot. Această intenție ridică îngrijorări serioase referitoare la angajamentele pe care și le-a luat conducerea de la Chișinău față de procesele democratice, se arată în document.
Parlamentarii europeni fac trimitere la opinia Comisiei de la Veneția, care nu recomandă schimbarea sistemului de vot. Potrivit deputaților europeni, adoptarea reformei electorale, fără transparență și fără consultarea pe larg a societății, ar putea fi înțeleasă că aceasta va fi în beneficiul unui grup restrâns de persoane, și nu îl beneficiul populației.

