Igor Dodon a plecat într-o vizită de lucru de două zile în Rusia
-
19 Decembrie 2019 08:16
Președintele Igor Dodon a plecat într-o vizită de lucru de două zile în Federația Rusă. Potrivit agenției INFOTAG, astăzi, șeful statului va avea un șir de întrevederi la Moscova, inclusiv, cu vicepremierul rus Dmitri Kozak și Patriarhul rus Kirill.
În ajun, el a anunțat în cadrul unei emisiuni, că ar avea planificată o întrevedere cu președintele consiliului de administrare al companiei "Gazprom", Alexei Miller.
De la Moscova, Igor Dodon va pleca spre Sankt Petersburg, unde, vineri, va participa la summit-ul informal al Uniunii Economice Eurasiatice și cel al Comunității Statelor Independente.
Agenda include o întrevedere oficială cu președintele rus Vladimir Putin, după cum a afirmat Igor Dodon.