ICR „Mihai Eminescu” susține prezența artistului român Mircea Cantor în programul „Luna Sculptorilor Români la Chișinău”

  • 04 Martie 15:42
ICR „Mihai Eminescu” susține prezența artistului român Mircea Cantor în programul „Luna Sculptorilor Români la Chișinău”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău susține prezența artistului român Mircea Cantor în cadrul programului „Luna Sculptorilor Români” la Chișinău. Artistul va prezenta lucrarea „Take the world into the world”, în cadrul unui eveniment care va avea loc joi, 5 martie 2026, ora 11:00, în Sala Roșie a Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și face parte din programul „Luna Sculptorilor Români”, un demers cultural de anvergură care reafirmă contribuția sculpturii românești la patrimoniul artistic european și relevanța sa în contextul contemporan internațional.

Prezentarea lucrării lui Mircea Cantor la Chișinău constituie un moment semnificativ pentru consolidarea dialogului artistic dintre România și Republica Moldova, aducând în atenția publicului un artist român de prestigiu internațional, a cărui creație propune reflecții asupra identității, memoriei și interconectării lumii contemporane.

Proiectul este realizat în parteneriat de Ateneul Național din Iași, Primăria Municipiului Iași, Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, cu susținerea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.

Prin implicarea sa în cadrul acestui eveniment, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău își reafirmă angajamentul de a consolida cooperarea culturală dintre România și Republica Moldova și de a sprijini circulația valorilor artistice românești în spațiul cultural comun. Cultura rămâne un pilon esențial al dialogului bilateral, contribuind la aprofundarea relațiilor dintre cele două state și la afirmarea unei identități culturale europene împărtășite.

ICR „Mihai Eminescu” susține prezența artistului român Mircea Cantor în programul „Luna Sculptorilor Români la Chișinău”

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
25,36
Cer fragmentat
Umiditate:58 %
Vint:5,48 m/s
Fri
16
Sat
15
Sun
18
Mon
19
Tue
19
Arhivă Radio Chișinău