ICR Chișinău a primit în concesiune fostul sediu al Zemstvei Guberniale Basarabene
-
17 Iulie 2013 12:22
Parlamentul a aprobat, joi, 15 martie, transmiterea în folosință prin concesiune Institutului Cultural Român ”Mihai Eminescu” a unei părți dintr-un imobil cu statut de monument ocrotit de stat.
În schimbul concesiunii, ICR va realiza un proiect de restaurare integrală a întregului complex de edificii ale fostului sediu al Zemstvei.
Imobilul va fi dat în concesiune pentru o perioadă de 25 de ani, timp în care Institutul Cultural Român va investi aproximativ 3 milioane de euro, atât pentru renovarea clădirii, cât și pentru formarea restauratorilor din Republica Moldova, a declarat ministrul adjunct la culturii, Gheorghe Postică.
Grupul socialiștilor a respins proiectul pe motiv că nu s-a făcut o licitație pentru transmiterea în concesiune a imbolilului.
Liberal-democratul Ghenadie Ciobanu a declarat că Republica Moldova va avea însă doar de câștigatde pe urma concesiunii.
Directorul ICR Chișinău, Petre Guran, declarase anterior pentru Radio Chișinău că, după aprobarea acordului de concesiune de către Parlament, va fi încheiat un contract între Institut și Ministerul Culturii.
ICR ”Mihai Eminescu” de la Chișinău a fost inaugurat la 29 septembrie 2010.