Ian Feldman a fost ales în calitate de expert în Comitetul Consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale al Consiliului Europei
-
13 Iulie 2022 10:22
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță rezultatele finale ale alegerilor în cadrul reuniunii Delegaților la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, în vederea selectării experților naționali în cadrul Comitetului Consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale.
La data de 8 iulie, în cadrul reuniunii Delegaților la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, Ian Feldman a fost ales în calitate de expert din partea Republicii Moldova în Comitetul Consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale al Consiliului Europei, se arată în comunicatul MAEIE.
Comitetul Consultativ este compus din 19 experți independenți aleși și numiți pe o perioadă de 4 ani.
În urmaa desfășurării probei interviurilor, la 28 aprilie curent, pentru această funcție au fost propuși doi candidați: Ian Feldman și Nicolae Arnăut.