HiSky lansează cursa directă Chișinău-Milano

  • 27 Octombrie 2021 10:49
HiSky lansează cursa directă Chișinău-Milano

Compania aeriană HiSky lansează cursă directă spre Milano (Italia) de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Zborurile directe pe destinația Chișinău-Milano vor fi operate de două ori pe săptămână, începând cu data de 24 decembrie, transmite IPN.

Operatorul precizează că aeronavele HiSky vor decola din Chișinău spre Milano în fiecare zi de luni – ora locală 08.00 și vineri  – ora locală17.00, iar zborul va dura în jur de două ore. Returul din Milano spre Chișinău este planificat după cum urmează: luni – decolarea la ora locală 10.25, vineri – decolarea la ora locală 19.25.

„Primim foarte multe mesaje din parte pasagerilor despre faptul că își doresc zboruri spre Italia. Imprevizibilitatea pandemică și restricțiile permanente ne-au făcut reticenți, dar evoluția lucrurilor ne arată o dinamică pozitivă și credem că acum a venit momentul să anunțăm acest zbor. Credem că va fi o cursă atractivă atât pentru diaspora din regiune, cât și pentru amatorii de citybreakuri în renumita capitală a modei”, a declarat Iulian Scorpan, director general HiSky, citat într-un comunicat de presă.

Prețul unui segment de zbor începe de la 29,99 euro, iar biletele sunt deja disponibile pe www.hisky.aero și la agențiile partenere.

HiSky este o companie aeriană certificată în România și Republica Moldova. Operează zboruri de linie și zboruri charter de pe șapte aeroporturi internaționale (Chișinău, Cluj, Iași, Satu Mare, Baia Mare, Târgu Mureș și Oradea), spre 15 destinații importante din Europa, Asia și Africa.

Compania are o flotă compusă din două Airbus A320 (YR-BEE, YR-SKY) cu 180 de locuri și un Airbus A319 (ER-SKY) cu 144 de locuri. Vârsta medie a celor trei aeronave este de 11 ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:1,54 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău